19 iunie, 2020

Cancelarul Angela Merkel a prezentat joi Bundestagului agenda președinției Consiliului UE, pe care Germania o va exercita pentru 6 luni, începând cu data de 1 iulie.

În discursul rostit în fața legislativului, Angela Merkel a subliniat că pandemia a arătat ”cât de fragil este proiectul european”.

Reflexul inițial, inc”lusiv al Germaniei, a fost unul național, nu unul european. Această reacție a fost irațională”, a spus Angela Merkel, care a anunțat că va insista în viitor pentru o mai bună cooperare în managementul crizelor.

Lista președinției germane: Bugetul UE și Fondul, mediu, digitalizare, politică externă


În 2020, Germania, scrie Euractiv, va fi responsabilă cu ”pilotarea” discuțiilor care vizează următorul buget multianual al UE și Fondului de recuperare economică. Pe listă mai sunt proiecte foarte dificile: reforma Sistemului European de Azil și lansarea dezbaterilor privind Viitorul Europei.

Criza coronavirus a întârziat și complicat dezbaterile pe aceste subiecte, care inițial ar fi trebuit în mare parte rezolvate de președinția croată.

Anticipând rezultatele summit-ului online de vineri, cancelarul german a anunțat joi Bundestagul că nu trebuie să se aștepte la acorduri pe margine Bugetului multianual sau a Fondului de Revenire economică. Reuniunea liderilor UE de vineri este ”un prim schimb de idei” și o bază a negocierilor ulterioare care se vor purta față în față.

Cancelarul Merkel a mai enumerat ca ”mari provocări” ale președinției  mediul, digitalizarea și suveranitatea Europei și a reafirmat angajamentul de a realiza o lege europeană pentru protejarea climei. ”Scopul nostru este să facem Europa neutră din punct de vedere al emisiilor până în 2050”, a spus Angela Merkel, care a insistat pentru ”ridicarea ștachetei” în ceea ce privește țintele intermediare pentru anul 2030.


”Lumea are nevoie de o voce puternică a Europei când vine vorba de protejarea drepturilor omului, a democrației și a libertății”, a mai spus cancelarul german, care consideră că lansarea Conferinței privind Viitorul Europei creează cadrul potrivit pentru a discuta o serie de reforme, de exemplu în domeniul politicilor externe și de securitate.

Legat de politica externă europeană, Angela Merkel a precizat că Germania este decisă să organizeze un summit UE-China și să dezvolte parteneriatul UE-Africa.

Tangent cu acest capitol, cancelarul a menționat și importanța eforturilor de reducere a dependenței Europei în domeniul digital.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: