Un număr de 1.100 de angajaţi ai uzinei Dacia din Mioveni se vor afla în șomaj tehnic și în perioada 2-30 iunie, din cauza lipsei comenzilor.
Fabrica și-a reluat activitatea pe 4 aprilie, cu peste 15.000 de angajați, după întreruperea provocată de epidemia de coronavirus.
De data aceasta, sunt trimiși în șomaj tehnic angajați de la secţiile Presaj şi Mecanică. Potrivit companiei, activitatea este adaptată cererii comerciale, potrivit unui comunicat al companiei.
Cei 1.100 de salariaţi care vor sta acasă în şomaj tehnic sunt din secţiile care produc piese şi subansamble pentru fabricile din Rusia, Maroc, Brazilia și Franţa, care sunt închise, a declarta pentru Mediafax, lideir de sindicat din uzină.
„Cei care sunt în şomaj tehnic fac piese pentru alţii. Atunci, nelucrând ei, n-au ce să lucreze nici ai noştri. (…) Din 15.000 de oameni, stăm acasă 1.100. Am convenit ca Presajul să lucreze doar în două schimburi. Fiecare echipă, când îi vine rândul la schimbul trei, stă acasă” a declarat Nicolae Pavelescu, lider de sindicat Dacia.
După reluarea activității, pe 4 aprilie, Dacia Mioveni produce doar 1.180 de maşini pe zi, potrivit sindicaliştilor.
„Industria auto a fost afectată odată cu declanșarea crizei sanitare și în România, încă din luna februarie, când a fost înregistrat primul caz de infecție cu COVID–19 în țară. Activitatea de fabricație pe platforma industrială Dacia de la Mioveni a fost suspendată și reluată gradual, începând din 21 aprilie, în acord cu partenerii sociali, prioritizând condițiile de igienă și securitate pentru protejarea sănătății angajaților noștri. Din 11 mai, activitatea celor două uzine se desfășoară în trei echipe, adaptând-o cererii comerciale. La sfârșitul lunii mai, cadența de fabricație a fost de 1200 de vehicule pe zi, iar în cursul lunii iunie, este prevazută creșterea acesteia, la 1300 de vehicule pe zi”, arată Direcția Comunicare Groupe Renault România.