26 mai, 2020

Grupul auto Daimler a anunţat că producţia de vehicule pentru pasageri din toate fabricile sale din lume va deveni neutră din punctul de vedere al emisiilor de carbon până în anul 2022. Pe de altă parte investeşte în fabricile de baterii pentru a asigura motorizarea electrică a producţiei viitoare.

Până acum, Daimler avea această ţintă ecoologică doar pentru unităţile din Europa unde se produc maşini, vehicule comerciale, camioane şi baterii.

„Acum ţintim la o producţie neutră de emisii în toată lumea”, a declarat directorul general al grupului, Ola Källenius, citat de Reuters.


Şeful Daimler s-a referit la producţia gamei Mercedes Benz, după ce s-a asigurat că la fabrica Daimer din Alabama (SUA) schimbarea va fi primită favorabil: „Mi-au spus acolo că dacă se poate în Eruopa se poate şi la ei. Aşa că acum planul este ca producţia din toată lumea de maşini pentru pasageri şi van-uri să fie neutră de emisii de carbon până în 2022”, a spus Ola Källenius, citat de caradvice.com.

Acest plan privind emisiile de carbon va fi realizat prin îmbunătăţirea semnificativă a eficienţei energetice, folosirea energiei eoliene, solare, a valurilor, şi folosirea biogazului, potrivit dpa și xinxua, citate de Agerpres.

„Luăm în considerare întregul lanţ valoric, de la reţeaua de furnizori până la producţia în sine”, a afirmat directorul general, Ola Källenius.

Transferul spre motorizarea electrică

Daimler se va asigura că toate maşinile noi, metodele de producţie şi furnizorii vor lucra astfel încât să nu producă emisii de dioxid de carbon. Grupul va insista să producă o versiune integral electrică a clasei sale de sedan Mercedes Benz, potrivit oficialului Daimler citat de Bloomberg.


Pe de altă parte, Daimler continuă să investească în producția de baterii electrice și își face planuri pentru a participa la oferta publică de acțiuni de 480 de milioane de dolari a productătoruluii de baterii chinez Farasis Energy, potrivit unor surse Reuters.

Daimler şi-a redus semnificativ producţia pe plan global, pe fondul pandemiei de coronavirus (COVID-19), deşi acum activitatea se reia în cele mai multe fabrici. Cel târziu până în iunie toate facilităţile vor funcţiona, a dat asigurări grupul german.

Luna trecută, producătorul german de automobile şi camioane Daimler AG a raportat o un declin de aproape 70% al profitului operaţional trimestrial, din cauza efectelor negative ale pandemiei, şi a avertizat că fluxul de numerar folosit pentru plata dividendelor va scădea anul acesta.

Datele preliminare arată că, în primul trimestru din 2020, profitul înainte de taxe şi dobânzi (EBIT) a scăzut cu 68,9%, la 719 milioane de euro (777 milioane de dolari), compania germană previzionând în acest an un declin al veniturilor şi al vânzărilor de vehicule, comparativ cu anul trecut.

Daimler deţine divizia de lux Mercedes-Benz şi brandul Smart, iar în România are fabrici la Cugir şi Sebeş.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: