Departamentul american al Comerţului a anunţat vineri că a impus sancţiuni comerciale împotriva a nouă entităţi chineze, apreciind că acestea s-au făcut vinovate de complicitate la încălcarea drepturilor omului ale minorităţii uigure din China, notează AFP, potrivit Agerpres.
Un institut ştiinţific din cadrul Ministerului chinez al Securităţii şi opt firme au fost plasate pe o listă neagră a Washingtonului.
Administraţia Trump le-a impus „restricţii de acces la tehnologia americană”, a făcut cunoscut Departamentul Comerţului într-un comunicat.
Documentul a reamintit că, în octombrie, Statele Unite au plasat deja pe această listă 28 de organizaţii guvernamentale şi comerciale chineze, reproşându-le că sunt implicate în campania de represiune dusă de autorităţi în special împotriva minorităţii musulmane uigure.
„Aceste nouă entităţi sunt complice la încălcarea drepturilor omului şi abuzuri comise în campania de represiune, de detenţie arbitrară în masă, de muncă forţată şi supraveghere cu tehnologie de vârf împotriva etnicilor uiguri, kazahi şi altor membri ai minorităţilor musulmane din regiunea autonomă uigură Xinjiang”, a subliniat vineri comunicatul.
Washingtonul, ca şi numeroase organizaţii de apărare a drepturilor omului, acuză China că ţine închişi peste un milion de membri ai acestei minorităţi musulmane în „lagăre de reeducare” din regiunea de nord-vest a ţării.
Beijingul dezminte această cifră şi vorbeşte despre centre de pregătire profesională, destinate să ajute populaţia să îşi găsească un loc de muncă şi să îndepărteze astfel tentaţia islamismului şi terorismului.
Aceste sancţiuni intervin într-un context de tensiuni diplomatice între Beijing şi Washington în jurul pandemiei de Covid-19.