25 aprilie, 2020

Consiliul Fiscal consideră că scenariul macroeconomic asumat de Guvern, care este construit pe o scădere a PIB real cu 1,9%, este foarte optimist și apreciază că o abordare mai prudentă ar fi un scenariu de contracție a economiei cu 4%-6% din PIB. Instituția consideră că executivul trebuie să aibă în vedere și o scădere de până la 9% a economiei locale în 2020.

”Pornind de la studiile INS privind impactul economic al pandemiei, de la referința istorică a crizei economice anterioare ce a debutat în anul 2008, pe baza evaluărilor cantitative și calitative proprii precum și pe baza altor date și prognoze, Consiliul Fiscal apreciază că este prudent și necesar să fie avute în vedere încă două scenarii macroeconomice pentru anul curent: unul fundamentat pe o contracție a PIB real plasată în intervalul 4%-6%, și un scenariu ce prevede o contracție mai severă a PIB, de 8%-9%”, se arată în opinia CF.

(Consultați aici opinia integrală a Consiliului Fiscal cu privire la rectificarea bugetară)

Consiliul avertizează că executivul a fost optimist și în privința estimărilor legate de evoluția deficitului, nivelul veniturilor bugetare fiind supraestimat, iar cel al cheltuielilor subevaluat.

Rectificarea bugetară consemnează o scădere cu 19,05 miliarde de lei a veniturilor bugetului general consolidat, în timp ce cheltuielile bugetare totale au fost majorate cu 12,9 miliarde de lei. Astfel, deficitul bugetar prognozat a fost majorat cu 31,95 miliarde de lei și respectiv cu 3,1 pp din PIB față de ținta aferentă construcției bugetare inițiale.

”CF apreciază că deficitul bugetar probabil, admițând cadrul macroeconomic asumat de Guvern, este cuprins într-un interval de 7,3-7,45% din PIB, ca urmare a unei supraestimări a veniturilor cu circa 0,3% din PIB și a unei subevaluări a cheltuielilor cu 0,3-0,45% din PIB”, se arată în opinia Consiliului.

Două scenarii pentru cadrul macroeconomic, pe care CF le consideră plauzibile, unul cu un declin economic între 4 și 6% și altul între 8 și 9%, conduc la deficite bugetare pentru anul 2020 de 8,1%-8,9% și respectiv 9,9%-10,4% din PIB.

Potrivit estimărilor Consiliului Fiscal, necesarul de finanțare al României se majorează de la circa 8,6% din PIB în anul 2019, la niveluri cuprinse între 11% și 14,3% din PIB în funcție de scenariile considerate în 2020, respectiv la 119,5 miliarde de lei (24,7 miliarde de euro) și 144,3 miliarde de lei (30 de miliarde de euro).

”Deși regulile fiscale au fost suspendate temporar în UE, acoperirea unui asemenea necesar de finanțare comportă provocări foarte mari pentru România, ce derivă din capacitatea limitată de absorbție de datorie a pieței interne, incertitudini cu privire la disponibilitatea finanțării pe piețele externe, costul finanțării, nivelul scăzut și posibila deteriorare a ratingului suveran etc.”, avertizează instituția.

CF atrage din nou atenția că menținerea calendarului actual de aplicare a legii pensiilor ar face cvasi-imposibilă o reducere a deficitului bugetar în anul 2021 față de nivelul din anul curent,în condițiile în care acesta este deja periculos de înalt. Revenirea la sustenabilitate fiscal-bugetară reclamă reconsiderarea calendarului de aplicare a legii a pensiilor, avertizează Consiliul.

În plus, instituția notează că ”magnitudinea foarte mare a necesarului de finanțare a României reclamă luarea în considerare a tuturor posibilităților de acces la resurse financiare”.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

2 răspunsuri

  1. Cred ca Consiliul Fiscal nu greseste deloc sub aspectul aprecierii evolutiei fiscale in Romania, dar greseste grav cand se adreseaza guvernului actual, care, chiar daca e ceva mai bun decat toate cele anterioare, nu se poate sustrage manierei populiste de actiune ce se impune oricand in politica. S-ar putea, pe de alta parte, ca guvernul sa stie inca de-acuma cata dreptate are Consiliul Fiscal, dar sa insiste in a actona „politic”, dupa principiul „las’ ca vedem noi atunci”, adica dupa ce ne-ati dat voturile… mai ales ca nu prea avem de ales, de vreme ce stim foarte clar ce contributie „inestimabila” a avut guvernul precedent in dezvoltarea situatiei financiare de adanca criza in care ne aflam. Pe de alta parte, cei care ne-au varat adanc in aceasta latrina au plecat si pleaca acasa – unde ii asteapta averi imposibil de justificat in cadru legal si corect – cu salarii si pensii incredibil de generoase, incasate lunar si fara sincope.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: