cursdeguvernare

marți

17 septembrie, 2024

logo-conferinte-curs-de-guvernare

Șomaj tehnic în sectorul bugetar: Principiul este analizat în ședința de Guvern

9 aprilie, 2020

Prim-ministrul Ludovic Orban a cerut joi Guvernului să analizeze proiectul de ordonanţă de urgenţă care prevede că bugetarii vor lucra, pe rând, câte o jumătate de lună, aflându-se în restul perioadei într-o formă echivalentă şomajului tehnic. Proiectul a fost elaborat de Ministerul Muncii.

”Cred că solidaritatea trebuie să se manifeste în astfel de situaţii. Toţi trebuie să preluăm pe umerii noştri din greutatea crizei care este provocată de această epidemie. La ora actuală sunt peste 1,5 milioane angajaţi din mediul privat, la care putem adăuga toţi cei care au activităţi în cadrul persoanelor fizice autorizate, al întreprinderilor familiale sau alte forme de activitate ale profesiilor liberale. Practic, nu putem să lăsăm numai pe umerii lor suportarea acestei crize şi din cauza asta m-am hotărât împreună cu ministrul Muncii şi ministrul Finanţelor să găsim o soluţie ca şi în sectorul public să existe o preluare a acestei greutăţi printr-o formă de solidaritate”, a declarat premierul Ludovic Orban.

„Să găsiţi o formă de exprimare a solidarităţii şi pentru şefime, adică inclusiv pentru noi, demnitarii”, a spus premierul Orban adresându-se ministrului muncii, Violeta Alexandru.


Ordonanța de urgență va fi discutată până la sfârșitul săptămânii cu fiecare minister în parte, iar la începutul săptămânii viitoare să fie în consultare cu partenerii sociali.

Un număr de 1.030.973 de contracte individuale de muncă au fost suspendate de la intrarea în vigoare a stării de urgenţă (16 martie) până în prezent, potrivit datelor Inspecţiei Muncii date publicităţii, joi, de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale (MMPS). Alte 205.318 de contracte individuale de muncă au încetat, de la instituirea stării de urgenţă şi până joi.

Ludovic Orban a menţionat că a optat pentru mecanismul șomajului tehnic în rândul angajaților din sectorul public inclusiv „din raţiuni epidemiologice”, pentru a reduce riscul de răspândire a noului coronavirus.

”În instituţiile publice angajaţii vor fi împărţiţi în jumătate – pe fiecare birou, serviciu, direcţie – astfel încât să se asigure funcţionalitatea instituţiilor, ministere, agenţii, autorităţi, primării, consilii judeţene. Jumătate dintre angajaţi lucrează 15 zile şi restul de 15 zile din lună, zece zile de lucru, deci practic zece zile lucrează şi restul rămân într-o formă echivalentă şomajului tehnic. În perioada în care jumătate stă în şomaj tehnic, lucrează cealaltă jumătate”, a mai declarat premierul.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: