21 martie, 2020

Ordonanța care cuprinde măsurile economice și fiscale adoptate miercuri cu scopul sprijinirii companiilor în perioada pandemiei coronavirus a fost publicată sâmbătă în Monitorul Oficial.

Guvernul a decis următoarele măsuri:

  • nu se calculează și nu se datorează dobânzi și penalități de întârziere pentru obligațiile fiscale scadente începând cu data intrării în vigoare a ordonanțe de urgență și neachitate până la 30 de zile după încetarea stării de urgență;
  • acestea nu sunt considerate obligaţii fiscale restante;
  • se suspendă sau nu încep măsurile de executare silită prin poprire a creanțelor bugetare, cu excepția executărilor silite care se aplică pentru recuperarea creanțelor bugetare stabilite prin hotărâri judecătorești pronunțate în materie penală
  • acordarea de garanții de stat la împrumuturi solicitate de IMM. Valoarea maximă a creditelor pentru asigurarea capitalului de lucru nu poate depăși 5 mil.lei, valoarea maximă a creditelor pentru investiții nu poate depăși 10 mil. lei. Garanțiile se acordă în procent de maximum 80%, dobânda este subvenționată 100% de stat
  • unitățile administrativ teritoriale pot amâna 3 luni la plată ratele scadente la împrumuturile acordate de Ministerul de Finanțe

Toate măsurile fiscale decise prin OUG încetează în termen de 30 de zile de laridicarea stării de urgență.

(Descărcați AICI ordonanța publicată în Monitorul Oficial)


Prorogarea termenului de depunere a declarațiilor fiscale nu a fost aprobată cu următoarele considerente: Ministerul Finanțelor Publice a lansat un amplu program de garantare și subvenționare a creditelor pentru IMM și măsura de a rambursa cât mai urgent TVA, iar pentru a beneficia de rambursare companiile trebuie să aibă o situație fiscală actualizată.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: