4 martie, 2020

Vânzările din comerțul cu amănuntul a accelerat în ianuarie până la maximul ultimilor doi ani, potrivit datelor institutului Naţional de Statistică (INS), publicate miercuri.

Datele privind comerțul cu amănuntul constituie un barometru pentru consumul privat, principala componentă a PIB în prezent), iar accelerarea acestui indicator este de natură să îngrijoreze, pentru că „a continuat să evolueze peste potențial pentru a cincea lună consecutiv în ianuarie”, conform statisticii unui raport al Băncii Transilvania (BT).

Creşterea comerţului cu amănuntul a avut loc „pe fondul climatului pozitiv din piața forței de muncă și din piața creditului (în contextul mix-ului relaxat de politici economice) și a eliminării accizei suplimentare la carburanți”, scrie Andrei Rădulescu, directorul de analiză al BT, în raportul citat.


Ritmul vânzărilor din comerțul cu amănuntul a fost de peste 4 ori mai mare în ianuarie decât în decembrie (3,5% lună/lună faţă de 0,8%), mai ales pe seama vânzărilor de carburanţi.

„Se evidențiază majorarea vânzărilor de carburanți în magazine specializate cu un ritm lunar de 10.2%, evoluție influențată de eliminarea accizei suplimentare de la 1 ianuarie”, explică raportul BT.


Au mai crescut:

  • dinamica lunară a vânzărilor de bunuri alimentare/băuturi/tutun – de la 1,3% în decembrie, până la 1,5% în ianuarie, maximul din aprilie.
  • ritmul lunar al vânzărilor de mărfuri nealimentare – de la 0,2% în decembrie, până la 3,6% în ianuarie, cel mai ridicat nivel din ianuarie 2019.

Ritmuri mai mari faţă de 2018, şi datorită creditării

În dinamică an/an comerțul cu amănuntul a accelerat de la 9,3% în decembrie, până la 11,1% în ianuarie, „cea mai bună evoluție din ianuarie 2018” încoace, mai spune raportul BT.

Şi în perspectiva an/an se evidențiază accelerarea vânzărilor de carburanți în magazine specializate de la 5,1% în decembrie, la 11.9% an/an în ianuarie („maximul din luna august”).

De asemenea:

  • vânzările de mărfuri alimentare/băuturi/tutun au accelerat de la 9,4% an/an în decembrie, până la 10,6% an/an în ianuarie („cel mai bun ritm din martie 2018”).
  • vânzările de produse nealimentare au accelerat la 11.2% an/an în ianuarie („maximul din martie 2019), evoluție susținută de majorarea venitului real disponibil al populației și climatul pozitiv din piața creditului”.

Estimările econometrice elaborate de banca Transilvania conduc la concluzia că „ volumul vânzărilor din comerțul cu amănuntul a evoluat peste ritmul potențial pentru a cincea lună la rând în ianuarie.

Pe de altă parte, aceste estimări indică continuarea tendinței de decelerare a componentei structurale a comerțului cu amănuntul (spre nivelul minim din toamna 2014), confirmându-se astfel maturitatea ciclului economic post-criză”.

„Conform scenariului macroeconomic central BT consumul privat (principala componentă a PIB) ar putea crește cu un ritm mediu anual de 4.8% în perioada 2020-2022, în decelerare comparativ cu dinamica medie din perioada 2015- 2019, evoluție determinată de rebalansarea politicii economice interne”, mai spune raportul BT

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: