Franţa şi Germania au semnat joi un contract în valoare de 150 milioane de euro ce reprezintă prima etapă în dezvoltarea sistemului de luptă aeriană care va înlocui Rafale şi Eurofighter, la orizontul anului 2040.
Acest proiect „de sistem de luptă aeriană a viitorului” (SCAF) include un avion de vânătoare, drone şi un „Air Combat Cloud”. El a fost încredinţat în special Airbus şi Dassault Aviation, preconizându-se ca primul zbor real al acestuia să aibă loc în 2026.
Deputaţii germani au dat undă verde proiectului prin aprobarea săptămâna trecută a deblocării unor credite de 77 milioane de dolari.
Spania ar trebui să se alăture oficial proiectului în 2020, investind 45 de milioane de euro.
În total, patru miliarde de euro se vor investi până în 2026 în acest proiect la care vor mai participa Safran, MTU Aeor Engines, MBDA şi Thales SA.
„Este un proiect foarte ambiţios între Franţa şi Germania, cărora li se va alătura şi Spania, ceea ce va permite naţiunilor noastre să facă faţă ameninţărilor şi provocărilor din a doua jumătate a secolului XXI”, a declarat presei ministrul francez al armatelor, Florence Parly, joi, după semnarea acordului guvernamental care lansează prima fază a proiectului.
„Aceasta ilustrează voinţa şi ambiţia noastră pentru o Europă a apărării”, a adăugat la rândul său titulara Ministerului Apărării din Germania, Annegret Kramp-Karrenbauer.
O machetă gri, cu linii ascuţite şi aripă de tip „delta“, care reprezintă la scară de 100% avionul de vânătoare aflat în centrul proeictului „Sistemului de luptă arian al viitorului“ (SCAF), a fost prezentată anul trecut, la al 53-lea Salon Aeronautic de la Bourget, în prezența președintelui Emmanuel Macron. Au fost prezente și au semnat un acord cadru, la standul grupului industrial Dassault, miniștrii Apărării din Franța, Germania și Spania: Florence Parly, actuala președintă a Comisiei Europene – Ursula Von der Leyen şi Margarita Robles.
Viitorul avion de vânătoare urmează să aibă cel puţin un concurent european, Tempest, a cărui dezvoltare a fost anunţată de Marea Britanie împreună cu BAE Systems şi grupul italian Leonardo.