Președinții Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, și cel al Senatului, Teodor Meleșcanu, vor contesta la Curtea Constituțională (CCR) adoptarea de către Guvernul Orban a bugetului pe 2020 fără dezbatere, a anunțat președintele interimar al PSD.
”Bugetul de stat, deoarece a fost asumare a răspunderii de către Guvernul României şi de către Orban, va fi atacat astăzi de către mine şi de către preşedintele Senatului ca şi conflict constituţional, la CCR (…). Nu există precedent în Europa ca un guvern democratic să vină cu un buget fără să fie dezbateri în Parlament. De la Ceauşescu, România nu a mai cunoscut aşa ceva, de 30 de ani. Chiar dacă nu vom reuşi să stopăm acest buget, cu certitudine, dacă decizia ne va fi favorabilă, vom stopa ca altcineva în viitor să facă acest lucru. Cu alte cuvinte, Ludovic Orban va intra în istorie ca primul prim ministru care şi-a permis acest lucru, nu numai din România, ci din Europa democratică”, a spus Ciolacu.
El a adăugat că în data de 30 decembrie va depune sesizare pe OUG 114.
Preşedintele interimar al PSD a declarat că social-democraţii nu exclud depunerea unei moţiuni de cenzură, în cazul în care şi alte formaţiuni se vor alătura acestui demers.
Senatul şi Camera Deputaţilor se reunesc, luni, în şedinţe comune succesive, pentru angajarea răspunderii Guvernului pe proiectele de lege privind bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat pe 2020 şi modificarea OUG 114/2018.