21 ianuarie, 2013

„România a fost supusă unui atac cibernetic fără precedent”, căruia a reuşit să-i facă faţă graţie pregătirii care a început în urmă cu trei ani, când în CSAT s-a făcut o prioritate din protejarea sistemelor informatice – a declarat luni Traian Băsescu, la întâlnirea cu diplomații străini acreditați la București.

„În perioada care a trecut, România a fost supusă unui atac cibernetic fără precedent”, a spus Băsescu, la întâlnirea anuală cu şefii misiunilor diplomatice acreditaţi în România.

Preşedintele a arătat că România a reuşit să facă faţă acestui atac graţie unei pregătiri care a început acum trei ani, când s-a făcut în CSAT o prioritate din protejarea sistemelor informatice.


„Ostilitatea, fuga după informaţie este un element pe care nu îl mai putem neglija şi acestui tip de acţiune ostilă trebuie să îi facem faţă şi să luăm în serios deciziile summitului NATO de la Lisabona, Bucureşti, dar şi de la Chicago”, a menţionat Băsescu.

„Octombrie Roşu” a fost cel mai puternic atac cibernetic la adresa României în ultimii 20 de ani, SRI identificând entităţi cibernetice ostile care urmăresc culegerea de informaţii confidenţiale inclusiv despre resursele naturale româneşti, a afirmat sâmbătă purtătorul de cuvânt al Serviciului, Sorin Sava.

Acesta a menţionat, pentru MEDIAFAX, că SRI a identificat activităţi derulate de entităţi cibernetice ostile care urmăresc obţinerea accesului la reţele informatice de interes naţional, culegerea de informaţii confidenţiale, informaţii de politică externă a României, resursele naturale, politica în Zona Mării Negre, politica în domeniul economic.

„Considerăm că acesta a fost cel mai puternic atact cibernetic la adresa României în ultimii 20 de ani. Estimăm că ameninţarea cibernetică reprezintă una dintre cele mai mari şi mai dinamice ameninţări la adresa securităţii naţionale a României”, a spus Sava.


Conform acestuia, SRI a informat prompt instituţiile vizate de acest atac la momentul desfăşurării lui, adică în 2011, şi a întreprins, în cooperare, măsuri de contracarare pentru restabilirea funcţionării normale a reţelelor respective.

„Acest atac poate fi privit şi din perspectiva noastră de membri UE şi NATO. Observăm, din punct de vedere al SRI, că s-a schimbat fundamental lumea spionajului. Se acţionează asupra statelor cu tehnologii de ultimă generaţie şi în Cyber-Zone. Considerăm că este o turnură de moment asupra modului de acţiune a reţelelor de spionaj în Cyber-Spaţiu”, a spus Sava.

SRI, în calitate de autoritate naţională în Cyber-Intelligence, acordă o atenţie prioritară acestui domeniu, în cooperare cu celelalte instituţii ale statului român şi cu partenerii externi, precum şi în parteneriat cu domeniul privat, a mai spus Sava.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: