Peste jumătate dintre companiile din România (54%) intenționează ca, în 2020, să crească numărul de angajați cu 11% în medie, potrivit Barometrului de HR realizat de PwC România.
Cea mai mare cerere de noi angajați este în sectorul IT&C, urmat de industrie, auto și retail. Astfel, 91% dintre companiile din IT&C intenționează să majoreze numărul de angajați în medie cu 20% anul viitor. În industrie și auto, 71% dintre societăți vor să angajeze în medie cu 6,2% mai multe persoane și 50% dintre firmele din retail au nevoie de un plus de 6,4%. Creșteri de personal au mai menționat 40% din companiile din sectorul de servicii financiare și 30% dintre firmele din farma.
”Estimările noastre arată că România are nevoie de încă un milion de angajați, în următorii cinci ani, pentru a obține o creștere economică medie de 3,5% anual. Așa cum știm, în ultimii ani, forța de muncă a devenit mai greu de găsit, existând riscul de a limita acest potențialul de dezvoltare a economiei. Din acest motiv, atât guvernul, cât și companiile ar trebui să se implice în programe de educație care să dezvolte competențele angajaților, în special pe cele digitale, tot mai solicitate de angajatori pe măsură ce noile tehnologii sunt adoptate pe scară largă”, declară Ionuț Simion, Country Managing Partner, PwC România.
Potrivit sondajului, cele mai multe poziții noi au fost create, în 2019, în zona Digital & Social Media, precum Chief IT Digital Solutions, Instructional Designer, Specialist social media, Digital & Multichannel Manager, Digital Manager, RPA Specialist și Online Manager. De asemenea, sondajul indică departamentele care vor fi cel mai afectate de automatizare, în opinia respondenților, respectiv contabilitatea, suportul IT, zona administrativă și cea de analiză financiară și de business.
“Principalele provocări la care se așteaptă departamentele de resurse umane în 2020 vor fi fluctuația de personal și angajamentul redus, creșterea costurilor salariale, impactul digitalizării asupra forței de muncă și deficitul de forță de muncă. Utilizarea noilor tehnologii și automatizarea înseamnă competențe și poziții noi, fapt care începe să se reflecte în organigramele angajatorilor din România. Spre exemplu, majoritatea posturilor nou apărute în anul 2019 se află în zona de digital și social media”, spune Oana Munteanu, Senior Manager People&Organisation, PwC România.
Potrivit Barometrului de HR, majoritatea respondenților se consideră pregătiți să facă față deficitului forței de muncă și costurilor salariale pe care le implică atragerea și creșterea numărului de angajați în anul 2020.
Studiul HR Barometru a fost derulat de către PwC în luna octombrie 2019, pe baza informaţiilor furnizate de 65 de companii participante.