4 noiembrie, 2019

La 30 de ani după căderea Zidului Berlinului, est-europenii se tem pentru viitorul democrației, sunt sceptici în legătură cu guvernele și cu principalele lor partide și nu au încredere în media.

Potrivit rezultatelor unui sondaj YouGov în cadrul căruia au fost chestionați 12.500 de persoane din Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia, România, Slovacia, dar și Germania, o majoritate care variază între 51% și 61%, în funcție de țară, cred că democrația este în pericol

În ciuda a ceea ce sondajul consideră că s-a atins ”un nivel alarmant” al neîncrederii față de sistemul democratic, mulți dintre cei chestionați cred că pot influența în bine politicile naționale și că își pot consolida societățile, tinerii- în special femeile, manifestând optimism că prin implicare civică pot determina schimbări pozitive.


Potrivit sondajului dat publicității de către Fundația pentru o Societate Deschisă și preluat de The Guardian, două treimi dintre bulgari, peste jumătate dintre unguri și români, o treime dintre polonezi și doar o cincime dintre germani sunt convinși că alegerile organizate în țara lor nu sunt nici libere și nici corecte.

Încrederea în acuratețea și credibilitatea informațiilor furnizate atât de media de stat cât și de cea privată este scăzută, o majoritate clară a celor chestionați afirmând că nu au încredere că principalele mijloace de informare în masă prezintă știrile corect și nici că guvernele comunică cinstit și fără părtinire.

Majoritatea celor chestionați simt că libertatea de exprimare, domnia legii și dreptul la protest sunt puse sub presiune. Majoritatea bulgarilor, românilor, ungurilor, slovacilor și polonezilor cred că ar suferi personal consecințe dacă și-ar critica guvernul. Peste 60% dintre cei chestionați în Ungaria, Bulgaria, Polonia, România și Slovacia afirmă că puterea judecătorească este atacată.

Mulți cetățeni, în special în Bulgaria, România și Ungaria, dar și părți însemnate ale celor chestionați în Slovacia, Polonia, Germania și Cehia, mai cred că, în prezent, oamenilor le este mai greu să trăiască normal, indiferent de opțiunea etnică sau orientarea sexuală.


Totuși, în paralel cu această ”criză de încredere, cu faptul că valorile liberale care au învins comunismul se află sub asediul populismului în creștere și pe fondul unei neîncrederi în instituțiile statului care sporește”, autorii raportului identifică în toate statele care au făcut obiectul cercetării ”un spirit robust de disidență și de disponibilitate pentru a-i provoca pe cei aflați la putere”.

”Rezultatele acestui studiu demonstrează că acolo unde elitele își dezamăgesc cetățenii societatea civilă este privită drept partener de încredere”, afirmă studiul YouGov, care oferă ca exemplu masivele proteste anti-corupție organizate în Slovacia, Cehia, România sau Polonia.

În toate cele 7 state în care s-a derulat cercetarea, activitatea ONG-urilor este apreciată, doar 17% dintre toți repondenții opunându-se activităților desfășurate de organizații ale societății civile.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: