12 octombrie, 2019

Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a decis, vineri, suspendarea demarării primei faze a construcţiei liniei de cale ferată dintre Gara de Nord şi Aeroportul Otopeni, în urma unei plângeri formulate de omul de afaceri Ion Ţiriac şi alte companii. Decizia nu este definitivă.

Curtea a decis suspendarea executării Hotărârii nr. 558/2009. Documentul prevede aprobarea amplasamentului şi a declanşării procedurii de expropriere a imobilelor aflate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes naţional „Modernizarea liniei de cale ferată Bucureşti Nord – Aeroport Internaţional Henri Coandă Bucureşti – Faza I: Racord c.f. la Terminalul T1, Aeroport Internaţional Henri Coandă Bucureşti”.

Pe 25 septembrie, mai multe companii, organizaţii şi persoane fizice, printre care şi omul de afaceri Ion Ţiriac au deschis la Curtea de Apel Bucureşti un proces în contecios administrativ şi fiscal împotriva Guvernului, Ministerul Transporturilor şi Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA.


Reclamanții au contestat doar o parte din construcția căii ferate. Este vorba despre tronsonul de 2,95 km, care urmează să se desprindă din magistrala care merge de la Gara de Nord către Urziceni şi care ar trebui să străbată, conform proiectului, Drumul Gării Odăi, prin spatele patinoarului ridicat de Ion Ţiriac, la Otopeni, să traverseze DN1 şi să intre în aeroport în zona terminalului de Plecare.

”Proximitatea actualului traseu propus de oficialii de la Ministerul Transporturilor va face imposibilă continuarea activităţii patinoarului şi a sălii de gimnastică în condiţii optime”, a declarat Ion Ţiriac, pentru Gazeta Sporturilor.  Ţiriac a declarat că din acelaşi motiv va întrerupe şi alte planuri de investiţii, respectiv construirea unei academii de tenis, pe care Ion Ţiriac şi Ilie Năstase o aveau în aceeaşi zonă.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: