Armata turcă a bombardat joi dimineaţă poziţiile armatei siriene de la frontiera dintre cele două ţări, ca răspuns la tirurile siriene de obuz care au ucis miercuri cinci civili turci într-o localitate de la graniţă, a declarat o sursă din domeniul securităţii – transmite AFP preluată de MEDIAFAX.
„Tiruri de artilerie au fost reluate la ora 3.00 GMT (6.00, ora României) în această dimineaţă (joi)”, a precizat această sursă sub protecţia anonimatului.
Potrivit unui comunicat al Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), „mai mulţi soldaţi sirieni” au fost ucişi în noaptea de miercuri spre joi în bombardamentele lansate de armata turcă, acestea vizând o poziţie a armatei siriene din regiunea Rasm al-Ghazal, în apropiere de Tall al-Abyad.
Tensiunile dintre Siria şi Turcia, care susţine insurgenţii sirieni, au crescut brusc miercuri, după ce mai multe obuze au lovit localitatea turcă Akçakale, situată chiar în faţa postului de frontieră sirian Tall al-Abyad, care a fost recent teatrul unor lupte între trupele fidele preşedintelui sirian Bashar al-Assad şi rebelii din Armata Siriană Liberă (ASL).
Parlamentul turc urmează să se reunească joi la ora 7.00 GMT (10.00, ora României) pentru a dezbate o autorizaţie care permite guvernului turc să efectueze operaţiuni militare pe teritoriul sirian.
Incidentul, cel mai grav de la distrugerea unui avion turc de către apărarea siriană în iunie, a fost ferm condamnat de NATO şi SUA, care şi-au exprimat solidaritatea cu Turcia, ţară membră a Alianţei Nord-Atlantice.
Turcia, care cere plecarea preşedintelui sirian Bashar al-Assad, susţine rebelii şi găzduieşte pe teritoriul său refugiaţi sirieni.
Turcia sesizează Consiliul de Securitate al ONU, Rusia blochează o declarație
Într-o scrisoare a ambasadorului său la ONU, Ertugul Apakan, adresată secretarului general al ONU Ban Ki-moon şi ambasadorului Guatemalei Gert Rosenthal, a cărui ţară deţine preşedinţia Consiliului în octombrie, Ankara califică incidentul drept „un act de agresiune din partea Siriei împotriva Turciei”.
În această scrisoare, a cărei copie a fost obţinută de către AFP, Turcia solicită Consiliului să „adopte măsurile necesare cu scopul de a pune capăt unor asemenea acte de agresiune şi să garanteze că Siria respectă suveranitatea, integritatea teritorială şi securitatea Turciei”.
Urmare a scrisorii Turciei, o declarație a ONU ar fi urmat să fie adoptată miercuri seară, însă, în ultima clipă, Rusia, aliat fidel al regimului sirian, a cerut ca adoptarea să fie amânată.
Rusia, care s-a opus sistematic până acum oricărei condamnări a Siriei, ar putea propune modificarea textului sau chiar cere o anchetă internațională asupra incidentului care a dus la escaladarea conflictului – a precizat un diplomat, sub protectia anonimatului.