4 iunie, 2019

Președintele Klaus Iohannis afirmă că, în actuala configurație politică a Parlamentului, revizuirea Constituției ar trebui să se limiteze strict la implementarea rezultatului referendumului pe justiție din 26 mai.

„Nu este neapărat de dorit să mergem pe o revizuire largă a Constituției în această configurație, avem rezultatul foarte pozitiv al unui referendum și acest rezultat trebuie implementat acum. Dacă vrem o revizuire mai largă sau o modernizare sau o nouă Constituție, atunci acest lucru trebuie discutat ulterior și trebuie găsită o largă majoritate politică care sprijină o astfel de revizuire amplă a Constituției. În acest moment, după părerea mea, condițiile pentru o amplă revizuire a Constituției nu sunt date”, a afirmat președintele Klaus Iohannis, marți, înainte de consultările cu partidele.

Întrebat când crede că ar putea avea loc un referendum pentru revizuirea Constituției, șeful statului a răspuns că acesta trebuie organizat când se poate de repede, dar, în opinia sa, acesta ar trebui suprapus peste unul dintre scrutinele care urmează.


”Având în vedere că avem încă trei alegeri, ar fi cel puțin ciudat să se organizeze referendumul între alegeri, fiindcă românii nu cred că agreează să vină la vot de 4 ori, plus încă o dată. Nu este niciun fel de problemă ca referendumul de validare să fie suprapus peste una din alegerile care vor veni în următorul an”, a răspuns președintele Iohannis.

Șeful statului a precizat că nu este obligatoriu ca un eventual referendum de aprobare a modificărilor la Constituție să fie organizat împreună cu prezidențialele din 2019: ”Putem să venim la fel de bine pe alegerile locale sau chiar pe parlamentare”.

Pe data de 30 nai, preşedintele le-a trimis președinților partidelor și formațiunilor politice reprezentate în Parlament invitația la consultări, la Palatul Cotroceni, pentru stabilirea direcțiilor de acțiune necesare punerii în aplicare a referendumului din data de 26 mai. Consultările se desfășoară 2 zile, marți și miercuri.

Potrivit datelor finale centralizate de BEC, la referendumul pe teme de justiţie, dintre cei 7.922.591 de participanți, 6.459.383 au răspuns favorabile întrebării referitoare la interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie.


La întrebarea privind interzicerea adoptării OUG în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare, 6.477.865 de răspunsuri au fost favorabile.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: