24 mai, 2019

Cinci militari din Batalionul 300 Protecția Forței „Sfântul Andrei”, care se află în misiune în Afganistan, au fost răniți vineri, în timp ce executau o misiune de patrulare mixtă împreună cu militari americani, în zona de responsabilitate, informează Ministerul Apărării Naționale. Starea lor de sănătate este stabilă.

Potrivit MApN, militarii au fost răniți în jurul orei 12.30, ora României, pe timpul executării misiunii, când mașina de luptă de tip MRAP în care se aflau a fost atacată cu un dispozitiv exploziv improvizat.

”Militarilor li s-a acordat primul ajutor și au fost evacuați pe cale aeriană la Spitalul Militar ROL III din Baza Aeriană Kandahar. Cei cinci militari sunt conștienți și starea lor de sănătate este stabilă”, arată comunicatul Ministerului Apărării, care adaugă că, după informarea familiilor militarilor, vor fi făcute publice și detalii cu privire la identitatea acestora.


Alți doi militari români din Batalionul 300 Protecția Forței “Sfântul Andrei” au fost răniți luna aceasta (pe 6 mai), în timp ce executau o misiune de patrulare interioară în Baza Aeriană Kandahar,  mașina de luptă de tip MRAP în care se aflau militarii s-a răsturnat.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: