24 august, 2012

Miniştrii de Externe din Germania şi trei state baltice au avertizat, joi, că riscurile în ceea ce privește criza datoriilor europene împart Europa între nord şi sud, o împărţire similară cu diviziunea est-vest din timpul Războiului Rece, în timp ce presiunea a crescut asupra Greciei, relatează portalul Novinite.

“Două decenii după căderea Zidului Berlinului, o nouă împărţire riscă să se producă pe continentul nostru, de data aceasta între nord şi sud”, au declarat miniştrii german, eston, lituanian şi leton, într-o declaraţie dată publicităţii la Vilnius, în Lituania, referidu-se la criza datoriilor europene.

Aceeaşi idee a fost susţinută şi de ministrul pentru afaceri europene din Finlanda, Alexander Stubb.


“Europa a fost divizată timp de aproape 50 de ani între est şi vest şi este inutil să o împărţim acum între nord şi sud. Nu vrem un nou Zid al Berlinului”, a spus Stubb pentru cotidianul suedez Dagens Nyheter.

Solicitarea Greciei de a avea mai mult timp la dispoziţie pentru a implementa reducerile bugetare şi creşterile de taxe, cerute pentru aprobarea unei noi tranşe din împrumut, a dat naştere unei noi dezbateri europene şi unor noi speculaţii că ţara ar putea fi forţată să iasă din zona euro.

Mai mulţi economişti au sugerat că există o împărţire a zonei euro în două – un euro în nord mai puternic, şi unul mai slab, care ar ajuta economiile din sud să-şi rezolve problemele.

Miniştrii german şi cei baltici au avertizat că problema s-a extins dincolo de zona economică.


“Baza comunităţii noastre este încrederea între vecinii europeni şi încrederea în Europa, proiectul nostru comun”, a spus ministrul german Guido Westerwelle, cel lituanian, Audronius Azubalis, cel leton, Edgars Rinkevics şi cel eston, Urmas Paet.

“Cooperarea în Europa nu este ceva pe care trebuie să-l luăm de-a gata, de acest lucru ne aminteşte criza financiară în fiecare zi. A devenit o criză profundă a credibilităţii şi încrederii”, au scris ei.

“Dezechilibrele care au apărut nu sunt limitate la cele referitoare la economiile naţionale din zona euro. Există un decalaj tot mai mare între dezbaterile naţionale din Europa”, au avertizat cei patru oficiali europeni.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: