17 februarie, 2019

Preşedintele Donald Trump a scris sâmbătă, pe Twitter, că Statele Unite cer aliaţilor europeni ”să îşi ia înapoi” combatanţi ai Statului Islamic capturaţi în Siria, cetățeni europeni, şi să îi judece.

Liderul american a avertizat că SUA nu doresc să vadă cum aproximativ 800 de cetățeni străini, luptători ISIS deținuți în Siria de grupările aliate, s-ar putea reîntoarce singuri în Europa, dacă ţările din care provin nu îi preiau în custodie și nu îi repatriază.

Donald Trump spune că Marea Britanie, Franţa şi Germania sunt printre ţările care trebuie să-şi aducă în faţa justiţiei cetăţeni prinşi luptând alături de jihadişti. ”E timpul ca și alții să își facă treaba pe care sunt capabili să o facă”, a scris pe Twitter președintele Trump.


Președintele american se referă la sute de luptători ISIS, din 40 de ţări, aflaţi în custodia grupărilor kurde siriene aliate cu Statele Unite. Soarta acestora este incertă în cazul retragerii americane din Siria. Retragere care nu va întârzia foarte mult, președintele Trump avertizând în mesajul său că SUA nu vrea să vadă cum combatanții se infiltrează în Europa în condițiile în care ”califatul este gata să cadă”.

Multe ţări sunt reticente la ideea de a-și repatria cetăţenii care luptă alături de ISIS, deoarece condamnarea lor ar fi dificilă în lipsa unor dovezi care să-i incrimineze fără dubiu.

Mesajul lui Trump vine în contextul în care Forțele Democrate Siriene, susținute de Statele Unite, au preluat sâmbătă controlul asupra ultimei enclave controlate de organizația teroristă Stat Islamic din estul Siriei, au anunțat reprezentanții Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului.

Conform informațiilor publicate de monitorul de război, sute de militanți islamiști din zonă s-au predat în ultimele două zile. Există posibiltatea ca alți militanți să se ascundă încă în tunelurile subterane din zonă.


La operațiunea din enclava Baghouz, situată la est de Eufrat, în apropierea graniței cu Irak, au participat și forțele aeriene americane, care au efectuat o serie de atacuri aeriene în ultimele două zile.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: