Noul proiect al Legii Sănătății aduce o flexibilitate nemaiîntâlnită până în prezent în finanțarea activității medicale publice. Spitalele publice nu vor mai avea caracter de instituții bugetare și vor putea căpăta forma juridică a unor fundații sau societăți comerciale. Astfel, pot atrage sponsorizări și fonanțări europene mai ușor. De asemenea, în aceste spitale personalul nu va mai fi plătit restricționat după grila impusă de Legea unitară de salarizare în sectorul bugetar, medicii putând astfel să-și negocieze venituri mai mari, în funcție de performanțe și de căutarea pe care o au ei pe piață.
În prezent, după grila de salarizare, medicii au între 2.800 de lei și 4.700 de lei pe lună, salarii brute.
Prin flexibilizarea salarizării, Guvernul speră să încetinească exodul doctorilor către Occident.
Prin acest proces de flexibilizare a finanțării, se speră și la îmbunătățirea serviciilor – spitalele performante managerial iau finanțări mai substanțiale și atrag medici mai buni. Acest fapt conduce la atragerea unui număr mare de pacienți, pe o piață concurențială mai dură, ceea ce declanșează acumularea de noi venituri de la asigurările obligatorii și facultative către spitalele bune.
Reversul medaliei îl poate constitui polarizarea și mai accentuată a calității serviciilor de sănătate de la oraș la sate, de la marile municipii și centre universitare la provincie, existând riscul ca persoanele din mediul rural să beneficieze și mai puțin de servicii de calitate.
Fenomenul de polarizare ar putea fi accentuat și în rândul medicilor, doctorii buni separându-se de cei mai slabi, în spitale diferite. Acest fapt ar putea conduce la diminuarea oportunității ”calificării la locul de muncă” a medicilor mai tineri, mai puțin experimentați sau pur și simplu mai slabi, în lipsa unor doctori performanți lângă care să lucreze și de la care să învețe.
Avantajele proiectului, pentru medici și spitale:
- Spitalele. Pot fi publice, private şi publice cu structuri în care se desfăşoară activitate privată. Spitalele publice sunt organizate ca persoane juridice de drept public, autonome financiar, care NU sunt instituţii publice bugetare. Astfel, personalul medical nu mai este încadrat în grile de salarizare stabilite prin lege și își poate negocia salarii mai mari.
- Spitalele publice pot fi în administrarea Ministerului Sănătăţii, a ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie, a universităţilor de medicină şi farmacie şi a autorităţilor locale. În spitalele publice pot să funcţioneze stucturi în care se pot desfăşura activităţi private, pe bază de contract.
- Spitalele publice sunt conduse de consilii de administrație din care fac parte reprezentanți au autorității care deține spitalul, Ministerului Sănătății, Colegiului Medicilor, sindicatelor etc.
- Spitalele, indiferent de forma de organizare, pot să încheia contracte de furnizare de servicii de sănătate în sistemul asigurărilor obligatorii de sănătate și pot derula programe naţionale de sănătate.
- Spitalele publice obțin venituri din: contractele cu asiguratorii de sănătate, precum și din bugetul Ministerului Sănătăţii, din fonduri provenite de la bugetul de stat şi din venituri proprii, pentru activități în programele naționale de sănătate, investiţii şi lucrări de intervenţii în infrastructură, dotări, medicină sportivă, medicină legală, planning familial, TBC, LSM, programe tip HIV/SIDA, programe pentru distrofici, drepturi de personal pentru rezidenţi, pentru asigurarea cheltuielilor pentru medicina de urgență.
- Spitalele publice mai iau venituri din contracte de servicii de sănătate încheiate cu alte persoane juridice la cerere, fonduri europene, închirierea unor spaţii medicale, aparatură şi echipamente, contracte pentru desfăşurarea de activităţi private, donaţii, sponsorizări, contracte de cercetare, coplată pentru servicii medicale, servicii de sănătate, hoteliere furnizate la cerere, împrumuturi etc.
- Medicii din alt stat al Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European ori din Elveția sunt exceptaţi de la obligaţia înscrierii în Colegiul Medicilor din România, precum şi de la plata cotizaţiei de membru, atunci când solicită accesul la una dintre activităţile de medic, în vederea prestării temporare sau ocazionale de servicii medicale în România.
- Medicina de familie. Medicul de familie lucrează ca persoana fizică. Poate lucra și organizat sub formă de cabinet medical, cu listă de pacienți, primind bani pe baza unui contract cu un asigurător de sănătate, ori fără listă de pacienți și fără contract cu asigurători. (Art. 37)
- Finanțarea cabinetelor de medicină de familie se face prin: contracte cu autorităţile deconcentrate ale Ministerului Sănătăţii, cu asiguratorii pentru asigurări obligatorii, facultative suplimentare si complementare, cu autorităţile locale, cu terţi, prin plata directă de la pacienţi, pentru serviciile necontractate cu terţi plătitori, prin coplată, prin contracte de cercetare şi activitate didactică, prin donaţii, sponsorizări (cu excepţia celor provenite de la alţi furnizori de servicii de sănătate). Art. 54.
Dezavantaje pentru medici și spitale:
- Spitalele. Pentru a primi acreditare de funcționare, spitalele trebuie să respecte un minimum de angajați stabilit prin normative de personal aprobate prin ordin al ministrului Sănătății, indiferent de forma de organizare a spitalelor.
- Spitalele care iau venituri din asigurări obligatorii se supun anual unui audit financiar extern, contractat de ele.
- Activitatea spitalelor organizate ca instituţii de sănătate (publice) este non-profit.
- Medicina de familie. Deschiderea cabinetelor medicale și a punctelor secundare de lucru este restricționată în funcție de necesitatea de acoperire a zonelor. Medicul de familie ”poate intra intr-o relatie contractuala cu asiguratorii din sistemul asigurărilor obligatorii de sănătate in urma acordului primit de comisiile speciale care stabilesc necesarul de medici de familie pentru asigurarea echilibrului şi echităţii în acoperirea nevoilor de sănătate ale populaţiei, în conformitate cu priorităţile politicilor de sănătate la nivel naţional”. (Art. 42)
Urmărește-ne pe Google News
3 răspunsuri
Citez :
„Spitalele publice sunt organizate ca persoane juridice de drept public, autonome financiar, care NU sunt instituţii publice bugetare. Astfel, personalul medical nu mai este încadrat în grile de salarizare stabilite prin lege și își poate negocia salarii mai mari.”
O entitate economica e fie privata , fie de stat . Sau un mix stat -privat .De regula in acest ultim caz e obligatorie cotarea pe bursa .
– Cum devine un spital trecut sub controlul administratiei locale o institutie in afara statului ?
– Daca salarile angajatilor se platesc prin o tratativa spital- consiliu judetean (sau orasenesc) , retributile acestora sint in bugetul local .
Nu cumva e o copie proasta a privatizarii jalnice italiene care doar in regiunea Lazio(capitala Roma) a dus la o datorie in sectorul sanitar de 10 miliarde euro ( trecuta in bugetul regiunii ca pierdere si cu acoperire financiara din partea guvernului central) ?
Tot in cazul italian , nu exista casele de asigurari private care sa redistribuie banii publici din sistemul de sanatate . 🙂
E o nedumerire , nu dau cu bita . 🙂
Legea e destul de clara aici. Noi nu trebuie sa confundam entitatile bugetare cu entitatile de stat. De exemplu, un minister este o institutie bugetara, dar Hidroelectrica este companie de stat fara sa fie bugetara. Asa si cu spitalele. Pot functiona ca niste companii pe langa primarii, de exemplu, asa cum este RATB-ul in Bucuresti, care se afla sub controlul Consiliului General al Capitalei, care este actionar. Desi primeste subventii de la primarie, RATB nu este bugetara. Soferii de autobuz si vatmanii nu se gasesc pe grila unica de salarizare. De aici si grevele lor agresive si salariile mari pe care le au (un sofer de autobuz are si 3.000 de lei pe luna, daca retin eu bine, poate ma insel). In sectorul bugetar, grevele pentru marirea salariilor sunt imposibile de cand e legea salarizarii unitare, pentru ca efectiv salariile nu pot creste peste grilele prestabilite, ar fi nevoie de modificarea legii unitare in parlament.
Proiectele de lege a sanatatii care au aparut imi par total ireale pt. societatea romaneasca din 2012 – vezi prerogativele politive mult trimbitate pe posturile de televiziune romanesti si in presa locala.
Tot sistemul spitalicesc, farmaceutic, ambulatoriu si medical este un fiasco perpetuu iar legile dvs. nu vor reusi sa revigoreze ceva.
DE CE mentionez aceasta?
1) Am lucrat in domeniul medical romanesc inainte de 1989 si am cunoscut mediul medical si farmaceutic datorita parintilor ce au lucrat acolo peste 30 de ani. Era un sistem precar inainte de 1989 dar precaritatea era diferita fata de precaritatea post 1989.
2) Sistemul farmaceutic organizat in mod actual in care contribuabilii dar si pensionarii isi cumpara singuri medicamente fie ca sint in ambulatoriu sau spitalizati, imi pare un paradox in totala distonanta cu nivelul de trai romanesc. Aici vorbesc de marea majoritate a romanilor care au un salariu mizerabil mediu de 700 lei pe luna sau mai putin. Nu mai vorbim de pensionari, acestia sint chiar in mari probleme financiare de la pensie la pensie. Idem si pentru cei pe sistemul social precar.
3) Medicii va vor pleca oricum din Romania chiar daca veti schimba legile sanatatii multi ani de aici inainte.
DE CE? Pt. simplu fapt ca orice intelectual cu cap care isi valoreaza capacitatile si munca, pleaca din acest sistem super-corupt care a intesat Tara Romaneasca din Decembrie 1989 incoace. Mai mult decit atit: sint medici si sint MEDICI. Unii sint nascuti pt. a fi medici, ceilalti sint nascuti pt. a face bani.
Deci legile in vigoare nu-i vor atrage prea tare, iar spaga va fi tot in floare
4) Datorita elementelor anti-sociale din aceasta lege – deocamdata un proiect care nu e suficient de granular pt. a fi aplicat in conformitate, oamenii vor iesi in strada f. curind. Asteptati, si va veti convinge.
Poate veti compara mai multe sisteme medicale inainte de a decide pt. asemenea proiecte de legi. De asemen posibil sa ginditi mai bine la persoanele in virsta, la pensie de la 65 de ani si mai sus si de asemeni grupele sociale defavorizate (salarii mici – vezi majoritatea, cei pe somaj, vaduvele, vaduvi, familii monoparentale, etc).