24 noiembrie, 2018

Preşedintele Klaus Iohannis spune, într-un mesaj transmis la Adunarea Generală a Centrului European pentru Problemele Lucrătorilor, că un succes al preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene înseamnă rezultate concrete pentru cetăţenii europeni.

„Dincolo de proiectele şi demersurile palpabile, îmi doresc să putem readuce optimismul pentru cetăţenii europeni”, transmite Klaus Iohannis, care precizează: ”ţara noastră este puternic ataşată de principiile şi valorile europene, iar românii nu îşi văd viitorul în afara Uniunii Europene”.

„Astăzi, Uniunea Europeană se află într-un moment de răscruce. Agenda europeană este marcată de provocări multiple şi incertitudini, unele cu rădăcini în trecut, altele care sunt rodul evoluţiilor prezentului. Şi pentru unele, şi pentru altele, soluţia nu poate veni decât din consens, din maniera în care vom reuşi să gestionăm împreună, instituţii europene şi organizaţii ale societăţii civile, dificultăţile pe care le ridică climatul social-politic de pe cuprinsul continentului nostru”, afirmă Klaus Iohannis, în mesajul transmis, sâmbătă, în cadrul Adunării Generale a Centrului European pentru Problemele Lucrătorilor (European Centre for Workers’ Questions – EZA), prezentat de consilierul prezidenţial Andrei Muraru.


Preşedintele Iohannis arată că România se află pe ultima sută de metri în ce priveşte pregătirile pentru preluarea preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, „perioadă definitorie pentru viitorul proiectului european, care nu poate fi gândit în absenţa valorilor şi intereselor comune”.

În timpul preşedinţiei Consiliului UE, România va avea de gestionat provocări majore: Brexit-ul, negocierea Cadrului Financiar Multianual post-2020 şi problema migraţiei, iar în primul semestru al anului viitor, vor fi organizate alegeri pentru Parlamentul European.

„Sunt doar unele dintre cele mai importante chestiuni pe care îmi doresc să le putem trata cu deplină seriozitate şi eficienţă pentru a contribui şi noi la consolidarea proiectului european. Un succes al preşedinţiei româneşti înseamnă, în definitiv, rezultate concrete pentru cetăţenii europeni. Însă, dincolo de proiectele şi demersurile palpabile, îmi doresc să putem readuce optimismul pentru cetăţenii europeni. Pentru acest obiectiv îndrăzneţ, avem însă nevoie de un efort colectiv pentru găsirea unor soluţii pentru o Uniune Europeană puternică şi adaptată, care să corespundă aspiraţiilor generaţiilor viitoare. Tocmai de aceea, în această dificilă misiune din 2019, România acordă o importanţă deosebită dialogului social european. Trebuie să oferim un exemplu de seriozitate şi profesionalism, din partea unui stat membru UE tânăr, modern şi dezvoltat, conştient de responsabilităţile şi drepturile care îi revin în privinţa gestionării pieţei muncii”, mai spune Iohannis în mesajul său.

Președintele subliniază că una dintre priorităţile asumate de  România este consolidarea convergenţei europene: „Pentru atingerea acestui obiectiv central, un rol important îl vor avea acţiunile destinate ocupării forţei de muncă şi întăririi drepturilor sociale. Dezvoltarea sectorului digital este, de asemenea, fundamentală pentru progresul economic, iar eforturile trebuie îndreptate către transformarea Uniunii Europene într-un lider la nivel mondial în acest domeniu. Consider că implicarea dumneavoastră este vitală în toate aceste proiecte şi în această etapă. De aceea, mă bazez pe expertiza pe care o puteţi furniza şi pe care, iată, o subliniez şi o recunosc astăzi”.


Şeful statului aminteşte că evenimentul de sâmbătă are loc cu doar câteva zile înainte de împlinirea unui secol de la realizarea unităţii naţionale româneşti.

„În aceşti 100 de ani, românii au luptat, uneori cu preţul vieţii, pentru o Românie modernă şi democratică, iar integrarea europeană reprezintă unul dintre cele mai importante proiecte din ultimul secol. De aceea, aşa cum spunea recent preşedintele Comisiei Europene, domnul Jean-Claude Juncker, aceasta nu este doar o sărbătoare românească, ci este o sărbătoare europeană. Creşterea economică, consolidarea democratică, libera circulaţie a persoanelor sunt doar câteva dintre beneficiile pe care aderarea la UE ni le-a adus. România este puternic ataşată de principiile şi valorile europene, iar românii nu îşi văd viitorul în afara Uniunii Europene. Tocmai de aceea, eforturile noastre se vor îndrepta către consolidarea proiectului european prin întărirea democraţiei şi a statului de drept, respectul faţă de cetăţean, promovarea libertăţilor fundamentale”, mai afirmă Iohannis.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: