16 septembrie, 2018

Berlinul își întărește capacitățile cibernetice pentru a contracara „războiul hibrid” al Rusiei, care a țintit  și trupele germane staționate pe flancul estic al NATO. Angela Merkel a anunțat înființarea unei unități cibernetice speciale în cadrul forțelor germane, cu scopul de a construi capacități în această zonă, dar nu a oferit detalii.

Germania a desfășurat anul trecut peste 500 de militari în Lituania, în cadrul unei misiuni NATO de descurajare a Rusiei.


La scurt timp după sosire, trupele germane au fost vizate de acuzații false de viol, iar presa a relatat că Moscova a ordonat atacuri cibernetice ce aveau ca țintă telefoanele soldaților staționați în Lituania.

„Aici, vă confruntați cu o situație ce reprezintă o altă parte a doctrinei militare ruse: ideea de război hibrid”, a declarat cancelarul Merkel într-un discurs ținut în fața trupelor germane staționate la bază Rukla din Lituania.

Alianța Nord-Atlantică a acuzat Moscova că utilizează tehnici de „război hibrid”, inclusiv subversiune, propagandă şi războiul cibernetic, în încercarea de a submina statele occidentale fără să declanșeze o reacție militară completă din partea NATO.

Rusia a negat în repetate rânduri aceste acuzații și susține că NATO provoacă o cursă a înarmării.


„Nu suntem foarte obișnuiți cu războiul hibrid. În mod clar, însă, voi îl experimentați aici. Nu degeaba am creat în Germania o unitate cibernetică specială în cadrul forțelor germane cu scopul de a construi capacități în această zonă”, a mai afirmat Merkel, citată de TheLocal.de, fără a oferi însă detalii despre această unitate.

Reaminitm că Angela Merkel declara încă din 2016 că Germania trebuie să învețe să trăiască sub presiunea constantă a atacurilor cibernetice ale Rusiei, pentru că acestea au devenit cotidiene.

“Trebuie să învățăm cum să le facem față,” spunea atunci cancelarul german.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: