Preşedintele Klaus Iohannis a transmis miercuri o scrisoare prim-ministrului Viorica Dăncilă, invitând-o joi la Cotroceni, pentru consultări, anunță Agerpres.
Invitația este adresată și altor câțiva membri ai Cabinetului, ”având în vedere opiniile exprimate de guvern în legătura cu necesitatea rectificării bugetului de stat pe anul 2018”, informează Administraţia Prezidenţială.
Președintele Klaus Iohannis a anunțat marți că a suspendat ședința CSAT din cauză că membrii organismului nu au ajuns la un consens pe marginea proiectului de rectificare bugetară care conține reduceri operate asupra bugetelor serviciilor secrete.
În replică, ministrul de Finanțe a spus că guvernul este obligat să ceară, nu să aștepte un aviz al CSAT, Eugen Teodorovici cerând desecretizarea stenogramelor ședinței din cauză că, spune ministrul, președintele Iohannis nu a prezentat corect sensul dezbaterilor din respectiva reuniune.
Comunicatul Administrației Prezidențiale:
Potrivit art. 119 din Constituție, Consiliul Suprem de Apărare a Țării organizează și coordonează unitar activitățile care privesc apărarea țării și securitatea națională, participarea la menținerea securității internaționale și la apărarea colectivă în sistemele de alianță militară, precum și la acțiuni de menținere sau de restabilire a păcii.
Totodată, în aplicarea acestor dispoziții, art. 3 din Legea nr. 415/2002 privind organizarea și funcționarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării instituie caracterul obligatoriu al hotărârilor CSAT pentru autoritățile publice și instituțiile publice la care se referă. De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 13 din același act normativ, membrii CSAT sunt răspunzători de respectarea hotărârilor adoptate de Consiliul Suprem de Apărare a Țării. Prin urmare, inclusiv în cazul proiectelor de acte normative inițiate sau emise de guvern cu privire la propunerile de buget ale instituțiilor cu atribuții în domeniul securității naționale, membrii Guvernului care au și calitate de membri ai CSAT poartă aceeași responsabilitate cu privire la hotărârile adoptate în cadrul CSAT.
În ceea ce privește bugetele instituțiilor cu atribuții în domeniul securității naționale, acestea au fost discutate în cadrul ședinței Consiliului Suprem de Apărare a Țării din data de 28 noiembrie 2017, când s-a emis Hotărârea CSAT nr. 140/2017 privind proiectele de buget pentru anul 2018 ale Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază și ale Serviciului de Telecomunicații Speciale.
Proiectele de buget au fost avizate, conform documentelor înaintate de Ministerul Finanțelor Publice. Alocațiile bugetare pe anul 2018 pentru fiecare dintre aceste instituții sunt cele prevăzute în anexa Hotărârii nr. 140/2017 și au caracter obligatoriu pentru membrii Guvernului până la emiterea unei alte hotărâri.
În consecință, rolul constituțional al Consiliului Suprem de Apărare a Țării, caracterul obligatoriu conferit de lege hotărârilor acestei autorități publice, precum și dezideratele și angajamentele asumate atât de Președintele României, cât și de Parlament, prin Strategia națională de apărare a țării pentru perioada 2015–2019, aprobată prin Hotărârea Parlamentului nr. 33/2015, impun Guvernului responsabilitate în stabilirea resurselor bugetare necesare funcționării instituțiilor cu atribuții în domeniul securității naționale.
Având în vedere aceste aspecte, în temeiul dispozițiilor art. 80 și ale art. 86 din Constituție, Președintele României a decis invitarea Guvernului pentru consultări în data de 6 septembrie a.c., ora 11:30, la Palatul Cotroceni. Consultările vizează clarificarea unor aspecte care țin de rectificarea bugetului de stat al instituțiilor cu atribuții în domeniul securității naționale pentru anul 2018, care constituie probleme urgente și de importanță deosebită.
Ulterior acestor consultări, Președintele României urmează să convoace o nouă ședință a CSAT în vederea reluării discuțiilor referitoare la avizarea rectificării bugetului de stat al instituțiilor cu atribuții în domeniul securității naționale pentru anul 2018.