14 mai, 2018

Procurorii anticorupție au pus luni sub sechestru averea fostului ministru al Dezvoltării Sevil Shhaideh, în Dosarul Belina.

În acest caz, actualul consilier de stat este acuzată de abuz în serviciu, infracțiune pe care ar fi săvârșit-o atunci când, în calitate de secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, „şi-a însuşit în totalitate conţinutul notei de fundamentare şi a proiectului de hotărâre de guvern, a iniţiat şi a promovat H.G. 943/2013 prin care se consfinţea transmiterea unor părţi din imobilele Insula Belina şi Braţul Pavel, cu încălcarea flagrantă a dispoziţiilor legale”.

Alături de ea, în dosar mai apar preşedintele PSD, Liviu Dragnea, şi Rovana Plumb – fost ministru al Mediului, în momentul săvârșirii faptelor, actual minsitru al Fondurilor Europene. Aceasta nu poate fi însă urmărită penal, întrucât deputații au votat împotriva ridicării imunității parlamentare.


Sevil Shhaideh deține o singură proprietate imobiliară – un apartament de 47 de metri pătrați, în Constanța. Nu are în proprietate niciun autoturism, nici bunuri mobile a căror valoarea depășete 3.000 de euro fiecare. În octombrie 2017 avea în conturi aproape 500.000 de lei și împrumutase unei persoane fizice 20.000 euro.

Afacerea Belina

Procurorii DNA susţin că în 2013, părţi din Insula Belina şi Braţul Pavel, cu suprafaţă de 278,78 hectare, respectiv 45 hectare, situate în albia minoră a Dunării, ar fi fost trecute ilegal din proprietatea statului în proprietatea judeţului Teleorman şi în administrarea Consiliului Judeţean Teleorman, pentru ca, doar câteva zile mai târziu, să fie închiriate tot ilegal unei firme private. E vorba de compania TelDrum.

DNA îi acuză pe cei doi foști miniştri că au contribuit la adoptarea nelegală a hotărârii de guvern prin care a fost transferată insula Belina din patrimoniul statului în cel al Consiliului Judeţean Teleorman.

Fiind situate în albia minoră a Dunării, Insula Belina și Brațul Pavel fac parte din domeniul public al statului prin efectul legii și al Constituției, prin urmare nu puteau fi trecute în proprietatea vreunui consiliu județean prin hotărâre de guvern, ci doar prin lege, spune DNA.


Scoaterea din proprietatea statului s-a făcut pentru realizarea Complexului, turistic, sportiv și de agrement „Dunăre-Belina-Seaca”, dar hectarele respective au ajuns, în realitate, la Tel Drum.

Potrivit unui raport, publicat de Rise Project și atribuit Direcţiei Generale de Protecţie Internă, proprietarul real al companiei Tel Drum, care a obținut numeroase contracte cu statul, ar fi Liviu Dragnea, deținătorul pachetului majoritar de acțiuni la purtător ale firmei.

Cronologia afacerii:

  • În noiembrie 2013, Cabinetul Victor Ponta emite HG 943 prin care Insula Belina și Bratul Pavel trec de la Apele Romane la CJ Teleorman
  • Ianuarie 2014 – Teldrum preia cele 80 de ha, după ce semnează trei contracte acordate de CJ Teleorman ilegal, fără licitație
  • 16 martie 2014 – Teldrum îi cere CJ dreptul de a concesiona terenul unei firme chineze
  • 27 martie 2014 – CJ supune la vot solicitarea Teldrum
Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: