13 septembrie, 2017

Peste 150 de migranţi care pluteau în derivă în Marea Neagră, la câţiva zeci de kilometri de ţărm, au fost recuperaţi de poliţiştii de Frontieră şi aduşi  marți nopate în şantierul naval Midia. Potrivit Digi24, 53 dintre refugiaţi sunt copii.

„Marea a fost foarte agitată, vânt puternic, mare gradul 5 valuri în larg, în acea zonă cu valuri de peste 2 metri și jumătate. Persoanele care se aflau pe această ambarcațiune în mod constat s-au aflat într-o stare de pericol de înec, de scufundare a ambarcațiunii. S-au făcut eforturi deosebite pentru a aduce ambarcațiunea la mal”, spune Laurenţiu-Cristian Cicu, Poliţia de Frontiera.

Cei 153 de migranți au fost aduși la sediul din Constanța al Gărzii de Coastă. Ei vor sta aici până se va decide parcursul acestor persoane, provenite din Iran si Iraq.


Misiunea de salvare a migranților a fost una dificilă din cauza vremii. Într-un final însă s-a reușit remorcarea ambarcațiunii, pline până la refuz, cu ajutor unei nave comerciale pentru platformele petroliere.

Cei 153 de migranți au trecut printr-un filtru specific, au trecut și printr-un control medical. Nicio persoana nu a necesitat îngrijiri medicale.

La începutul săptămânii, pe 11 septembrie, Krzysztof Borowski, reprezentant al Frontex (Agenția Europeană a Polițiilor de frontieră), a declarat într-un interviu acordat TVR1 că este posibil ca traficanții să testeze posibilitatea deschiderii unor noi rute de trafic de persoane dinspre Orientul Mijlociu spre Europa Occidentală.

Acesta a explicat însă că Marea Neagră e mai dificil de traversat decât Mediterana, fiind o mare schimbătoare, greu de navigat cu o ambarcațiune de dimensiuni reduse. Aceasta îi forțează pe traficanți să navigheze aproape de țărm, ceea ce face foarte ușoară depistarea lor de către polițiștii de frontieră și arestarea călăuzelor.


În ultima lună, alte 3 ambarcațiuni cu migranți au fost descoperite pe litoralul românesc al Mării Negre.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: