7 mai, 2017

Proiectul legii grațierii vizează fapta și nu pedeapsa și este, de aceea, „o șmecherie. Ultimul articol din proiectul de lege se referă la toate faptele comise până la data de 18 ianuarie 2017, ceea ce este dubios, pentru că o grațiere trebuie să se refere la pedeapsă. Dacă (grațierea) se referă la fapte, asta înseamnă că vizează și dosarele aflate pe rolul instanțelor, pentru care se vor da hotărâri peste ani de zile”, spune judecătorul Cristi Danileț, fost membru al CSM, într-un interviu acordat Revistei 22.

Totodată, „este ciudat să spui că acum ai probleme în penitenciar și trebuie să pui în libertate deținuții, dar pedepsele să vină peste doi, patru sau zece ani”. La grațiere, dosarele nu se închid automat, ci trebuie să meargă până la verdict, mai spune Cristi Danileț.

„Cu alte cuvinte, dacă astăzi avem un dosar pe rol, iar dacă e grațiată fapta, eu îl judec pe respectivul, îi dau pedeapsa peste trei ani sau când termin dosarul, doar că voi scrie așa: condamn la închisoare cu exectutare în penitenciar, însă se constată pedeapsa grațiată. Astfel, pentru respectivul, eu, judecător, nu mai emit actele de preluare a lui în penitenciar. Pur și simplu, îl las acasă. Deci, o astfel de grațiere nu ar mai avea nicio legătură, acum, cu situația din penitenciare, cu supraaglomerarea”, explică judecătorul.


Comisia juridică a Senatului a respins, joi, amendamentele la Legea grațierii pe care le adoptase miercuri privind includerea faptelor de corupție în lista celor pentru care se va aplica.

Societatea civilă trebuie „să stea acum cu ochii pe ei și să facă presiuni. Să spună: „Domnule, noi nu vrem așa ceva!” Vedeți ce bun era Referendumul privind Justiția, dacă se continuă lupta anticorupție? Numai că referendum pe grațiere nu se poate face. În domeniul financiar și al grațierii, nu se poate face Referendum, asta scrie și în Constituție”, a conchis judecătorul Cristi Danileț.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. Noi am dori totusi niste judecatori capabili care sa nu judece trei ani niste cauze clare si simple.
    Si cand scriu asta ma gandesc la una anume pe care o cunosc foarte bine.
    Cred ca salariile pe care ei le iau sunt suficiente ca sa fie corecti si operativi.
    Sigur cu cei care sunt incapabili nu mai avem ce sa le facem.
    Dar societatea „să stea acum cu ochii pe ei și să facă presiuni.”

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

  1. Noi am dori totusi niste judecatori capabili care sa nu judece trei ani niste cauze clare si simple.
    Si cand scriu asta ma gandesc la una anume pe care o cunosc foarte bine.
    Cred ca salariile pe care ei le iau sunt suficiente ca sa fie corecti si operativi.
    Sigur cu cei care sunt incapabili nu mai avem ce sa le facem.
    Dar societatea „să stea acum cu ochii pe ei și să facă presiuni.”

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: