30 martie, 2017

Comisia Europeană a invitat statele membre ale Uniunii Europene să își clarifice poziția de proiectul gazoductului Nord Stream 2, informează Reuters.

Într-o scrisoare trimisă Guvernului danez, obținută de cotidianul danez Politiken, Comisia subliniază că acest gazoduct nu poate opera într-un „vid legislativ” și în consecință cere Germaniei, Danemarcei și altor state membre să își clarifice punctul de vedere față de Nord Stream 2.

Germania susține acest proiect, precizând însă că cere Gazprom garanții că după operaționalizarea proiectului fluxul de gaze către Ucraina nu va fi diminuat. Germania este însă în opoziție cu mai multe guverne din Europa Centrală și de Est, printre care și Guvernul României, care în martie 2016 au semnat o scrisoare prin care anunță că se opun proiectului Nord Stream 2, care ar dubla cantitatea de gaze livrate din Rusia direct Germaniei.


Scrisoarea din 2016 a fost semnată de premierii din Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Polonia, Slovacia și România, precum și de președintele Lituaniei. Surse europene au precizat pentru Reuters că și Croația ar fi semnat ulterior documentul.

Comisia va cere totuși statelor membre permisiunea de a demara negocierile cu Rusia pentru a ajunge la un acord potrivit căruia principiile cheie ale cadrului legal al UE vor fi impuse și proiectelor de genul Nord Stream 2, după cum a declarat purtătorul de cuvânt al CE, Anna-Kaisa Itkonen pentru Politiken.

Nord Stream 2 este un proiect la care Gazprom lucrează împreună cu importanți parteneri Occidentali: E.ON, Wintershall, Shell, OMV și Engie.

Moscova vrea să dubleze capacitatea actualului gazoduct Nord Stream, care face legătura între Rusia și Germania via Marea Baltică, ocolind Ucraina, o țară importantă pentru tranzitul gazului natural rusesc spre Europa.


O serie de guverne europene susțin că Nord Stream 2 nu rezolvă cu nimic problema dependenței de gaz rusesc, având suspiciuni că proiectul subminează unitatea UE în domeniul energiei fiind doar în beneficiul Germaniei.

De precizat că, în martie, Comisarul european pentru concurență Margrethe Vestager a declarat că Nord Stream 2 nu este un proiect de interes comun pentru Uniunea Europeană.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: