Cehia şi Ungaria consideră că noul acord privind disciplina fiscală ar trebui aplicat viitorilor membri ai zonei euro numai în momentul în care aceştia aderă la uniunea monetară.
Premierul ceh, Petr Necas, şi omologul său ungar, Viktor Orban, sunt de acord că o eventuală armonizare fiscală „nu ar aduce nimic pozitiv şi nimic bun” şi că o menţionare directă sau indirectă a acesteia în textul acordului ar putea reprezenta o problemă, potrivit CTK.
„Preferăm ca noul tratat să fie aplicat ţărilor din afara zonei euro numai în momentul în care aderă la uniune”, a afirmat Necas, după o întâlnire cu Orban, adăugând că oricum încă nu este clar cum ar urma să fie aplicate prevederile în cazul ţărilor care nu au adoptat euro.
(Citeşte mai mult pe cronicaeuropeana.ro)