24 mai, 2016

ciolos sua fordStatul român va acorda sprijin companiei Ford pentru a-și extinde producția cu elemente inovatoare, pentru a fabrica la Craiova autoturisme electrice, a declarat premierul Dacian Cioloș după întâlnirea pe care a avut-o la Dearborn cu Mark Fields, CEO Ford Motor.

Vizita în SUA a premierului a început luni cu o întrevedere pe care a avut-o, la centrul de cercetare avansată al Ford Motor Company, cu Mark Fields – CEO Ford Motor Company, Zoad Ojakli – vicepreședinte al grupului Ford pentru relații internaționale, Stephen Biegun – vicepreședinte relații guvernamentale internaționale și Sarah Cartmell -director relații internaționale, dar și cu un grup de români care lucrează în acest centru de excelență al industriei auto.

Ford deține o fabrică la Craiova, însă premierul a dezvăluit că își dorește ca dezvoltarea acestei investiții de un miliard de dolari să se îndrepte spre produsele de perspectivă, mașinile electrice.


„Vrem ca uzina de la Craiova să se dezvolte pe liniile de producție agreate cu statul român, în interesul producătorului american și al economiei din zonă. Statul român va acorda întregul sprijin pe care îl poate susține în condițiile legii, pentru consolidarea acestei investiții. Consider că oportunitățile sunt mai mari și am invitat compania Ford să se gândească la dezvoltarea și extinderea producției cu elemente de tehnologie inovatoare, care să țină de autoturismele ecologice și electrice, care, am văzut la centrul lor de inovație, sunt autoturismele viitorului”, a declarat premierul Dacian Cioloș, după discuțiile de la Dearborn, potrivit unui comunicat al Guvernului.

Delegația română i-a invitat pe cei de la Ford să se implice în România și în organizarea învățământului profesional, domeniu pentru care se elaborează acum legislația.

De cealaltă parte, reprezentanții companiei s-au arătat interesați de dezvoltarea elementelor inovatoare și a producției de componente auto în România.

„Pot să vă spun că plec de aici cu un sentiment foarte pozitiv pentru că, dincolo de ceea ce Ford a făcut deja în România, știți că Ford a anunțat noi investiții pentru perioada imediat următoare, și cred eu că există încă potențial de a dezvolta prezența Ford în România”, a declarat Dacian Cioloș, la finalul discuțiilor.


Centrul de cercetare din Dearborn al al Ford conține și un centru pentru vehicule autonome, noi tehnologii și stocare a energiei și materialelor avansate.

Mark Fields, preşedintele Ford, nu exclude o extindere a producției din Craiova, însă a atras atenția, într-o declarație făcută pentru Digi24, că este nevoie de îmbunătățirea infarstructurii rutiere și feroviere: „În prezent, dacă ne uităm la fabrica de la Craiova, vedem că funcţionăm la 90% din capacitate din punct de vedere al forţei de muncă. S-ar putea să avem şi alte oportunităţi de creştere, dar vrem să ne asigurăm că avem infrastructura necesară, nu doar pentru noi, ci şi pentru furnizori.”

Infrastructura este una dintre principalele piedici în atragerea de capital străin, iar România a pierdut din acest motiv, de curând, o nouă potențială investiție a companiei Daimler.

Ministrul Economiei, Costin Borc, declara săptămâna trecută că România nu a fost luată în considerare de Daimler ca locație pentru noua sa fabrică de motoare din cauza infrastructurii.

Condiția pusă de producătorul auto german era ca durata transportului de la noua fabrică și până la uzina din Bremen să fie de cel mult 17 ore. Din Sebeș până în Bremen sunt 1.600 de kilometri, în timp ce Jawor, Polonia, locul ales de Daimler, se află la numai 650 de kilometri distanță.

„S-a spus că am pierdut în faţa Poloniei uzina de motoare. Vă contrazic. Condiţia era ca de la poarta fabricii până la uzina din Bremen să se facă maximum 17 ore. Din start am fost descalificaţi. Nu am fost un competitor serios din cauza condiţiilor de infrastructură”, a explicat Costin Borc la conferința „Industria auto: Motorul economiei românești”.

Fabrica din Craiova a produs, din 2009 până în 2012, modelul Ford Transit Connect, iar în martie 2012 a lansat modelul Ford B-MAX. În 2015 au fost produse 47.967 unități Ford B-MAX.

Jim Farley, președinte și CEO Ford Europa, a confirmat în luna martie a acestui an că Ford Motor Company urmează să investească până la 200 de milioane de euro pentru a produce SUV-ul de mici dimensiuni EcoSport în fabrica de la Craiova, începând cu toamna lui 2017.

Întâlnire cu oameni de afaceri din Michigan

Tot luni, premierul a avut și un prânz de lucru împreună cu o serie de reprezentanți din conducerea unor companii din zona Michigan interesate de a investi sau deja active în Romania, ca Waldbirdge, Federal Mogul, Steelcase Inc, Kimball Electronics, Delphi, Michigan Economic Development Corp.

Din Michigan, Dacian Cioloș s-a îndreptat spre Washington, unde a avut, în cursul serii, un dineu cu foști ambasadori americani în România – Mark Gitenstein, James Rosapepe, Nicholas Taubman, dar și cu congresmanul Mike Turner, președintele Grupului de prietenie pentru România din Camera Reprezentanților.

A participat și ambasadorul în funcție la București, Hans Klemm.

Marți, Dacian Cioloș va avea o întrevedere cu vicepreședintele SUA, Joseph Biden.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: