27 aprilie, 2016

dan pescariuÎnalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a dat publicității mult așteptata motivare în sentința intermediarilor din dosarul Microsoft, sentință controversată din cauza blândeții pedpeselor.

Potrivit motivării ICCJ, Dorin Cocoş, Gheorghe Ştefan, Gabriel Sandu şi Dumitru Nicolae – au primit condamnări mici deoarece au fost doar intermediari, iar adevărații beneficiari ai afacerii sunt  Claudiu Florică și Dinu Pescariu (foto).

Acuzațiile la adresa celor doi nominalizați ca beneficiari finali în acest dosar Microsoft au fost clasate, însă, pentru că ei au calitatea de martori – denunțători.


Claudiu Florică și Dinu Pescariu s-au autodenunțat la DNA că au cumpărat influență și au dat mită. Potrivit legii, „făptuitorul nu se pedepseşte dacă denunţă fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta”.

Ce spun judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) despre pedepsele pronunțate de prima instanță în cazul celor patru intermediari:

„În ceea ce priveşte cuantumul pedepselor ce urmează a fl aplicate inculpaţilor, Înalta Curte, Completul de trei judecători, apreciază că ele vor fi stabilite într-o proporţie corespunzătoare implicării fiecăruia dintre inculpaţi (…) fără a ignora însă faptul că beneficiarii reali ai unor sume exorbitante din aceste contracte cu licenţe Microsoft au fost martorii cumpărători de influenţă Florică Claudiu şi Dinu Pescariu, titularii de drept ai acestor contracte”, spun magistrații care au judecat dosarul, citați de Realitatea Tv.

Motivarea sentințelor

Gabriel Sandu, 2 ani de închisoare: “Dorință de afirmare politică”


„Gabriel Sandu (fost ministru al Comunicaţiilor – n. red.) a avut o încercare de a crea o aparenţă de legalitate, la care însă a renunţat cu uşurinţă, dorinţa sa de afirmare politică fiind mai presus de rolul şi responsabilitatea pe care o avea în calitatea sa de ministru”, se arată în motivarea instanţei.

Dumitru Nicolae, 1 an și 6 luni cu suspendare – “Contribuție redusă”

„În aprecierea criteriilor de individualizare va fi avută în vedere contribuţia redusă şi lipsa de putere de decizie în a influenţa factori decizionali în încheierea contractului cu licenţe Microsoft din anul 2009 a inculpatului Dumitru Nicolae.”

Dorin Cocoş, 2 ani cu executare – S-a asigurat că fiecare dintre cei implicați își respectă obligațiile

„Contribuţia inculpatului Cocoş Dorin a fost aceea de a se asigura că fiecare dintre inculpaţii din prezenta cauză îşi va îndeplini partea de obligaţie în vederea încheierii contractului cu licenţe Microsoft, a stabilit contactele dintre inculpaţi şi martorii cumpărători de influenţă Florică Claudiu şi Dinu Pescariu, a avut grijă ca fiecare dintre inculpaţi să-şi încaseze comisioanele”.

Gheorghe Ştefan, 3 ani cu executare – “Atitudine nesinceră”

„Cu referire la inculpatul Ştefan Gheorghe, va fi avută în vedere poziţia din care şi-a exercitat influenţa asupra inculpatului Sandu Gabriel, rolul său major în a-l influenţa pe acesta (…) demersurile, diligenţele şi atitudinea constant proactivă în realizarea scopului final şi de asemenea atitudinea şi poziţia constant disimulatorie şi nesinceră abordată pe parcursul întregului proces penal”, a mai explicat instanţa.

În acest dosar „Microsoft”, Dorin Cocoş, Nicolae Dumitru şi Gheorghe Ştefan sunt acuzaţi de trafic de influenţă şi spălare de bani, iar Gabriel Sandu, de luare de mită şi spălare de bani.

Dorin Cocoş ar fi pretins şi primit 9 milioane de euro de la Claudiu Florică şi Dinu Pescariu, pentru ca, prin intermediul Elenei Udrea, la acea vreme ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului şi vicepreşedinte PDL, să asigure firmelor susţinute de Claudiu Florică încheierea şi derularea contractului de licenţiere Microsoft cu Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.

Dorin Cocoş ar fi cerut 17,5 milioane de euro pentru el, Gheorghe Ştefan şi Gabriel Sandu, pentru a interveni în achiziţionarea dreptului de utilizare a licenţelor Microsoft, din care 15,7 milioane de euro ar fi ajuns în contul unor firme controlate de cei trei, direct sau prin intermediari.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: