14 ianuarie, 2020

UPDATE: Controlul efectuat marți de autorități a arătat că a fost folosit un biocid interzis din aprilie 2019, combinat cu unul ce avea o concentrație de patru ori mai mare decât cea normală, a explicat Mioara Comana, directorul Inspecției Sanitare de Stat.

O altă neregulă a fost identificată în acte, unde dezinsecția s-ar fi efectuat în decembrie, deși, în realitatea, ea a avut loc vineri, pe 10 ianuarie.


Cursurile în liceu sunt sistate și miercuri, pentru a putea fi curățate toate suprafețele și a fi eliminat, astfel, orice risc.

***

Știrea inițială

Un număr de 36 de copii şi 4 adulţi din Arad au ajuns luni la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a SPitalului Județean, cu erupţii la nivelul feţei, greţuri şi vărsături ce ar fi fost provocate de dezinsecția de la Liceul Teoretic „Adam Muller Guttenbrun”.


Starea lor este stabilă, dar 14 elevi cu vârste cuprinse între 11 și 13 ani vor mai rămâne câteva ore în spital, pentru supraveghere.

Ministerul Sănătății (MS) s-a sesizat în acest caz și a dispus un control mixt de urgență la Liceul German din Arad.

De asemenea, ministrul Sănătății a decis demararea unui control vizând toate biocidele şi materialele de curăţenie folosite în toate județele.

Conform ministerului, există suspiciunea că elevii s-au îmbolnăvit deoarece au intrat în contact cu substanțe chimice folosite vineri, în cadrul procedurii de Dezinfecție, Desinsecție și Deratizare (DDD).

„O echipă de inspectori din cadrul DSP Arad s-a deplasat la unitatea școlară și a cerut de la ISU ARAD, autospeciala de cercetare CBRD pentru a se verifica toxicitatea aerului din sălile de curs. O altă echipă a DSP Arad formată din epidemiologi s-a deplasat la UPU a spitalului județean pentru a verifica împreună cu personalul medical simptomatologia celor 18 copii”, conform Ministerului Sănătății.

De asemenea, reprezentanți ai DSP Arad și Poliția caută firma care a efectuat operațiunile DDD, firmă ce are sediul în Hunedoara.

„Nu este normal ca după evenimentele tragice de la Timișoara o astfel de situație să se repete la numai două luni. Am dispus atunci să fie verificate toate firmele care efectuează operațiuni de deratizare, dezinfecție și desinsecție, dar se pare că la Arad, nimeni nu și-a făcut treaba. Iată cum, 20 copii au ajuns la UPU cu iritații faciale și oculare pentru că, în continuare, operațiunile DDD se fac după ureche. Am dispus trimiterea de îndată a Corpului de Control din MS, dar și a Inspecției Sanitare de Stat, pentru a stabili modul cum firmele care folosesc biocide au fost controlate. Vor fi măsuri drastice, iar cei vinovați care atentează la sănătatea publică vor plăti, chiar de vom fi nevoiți să schimbăm radical legislația”, a declarat ministrul Sănătății, Victor Costache, citat în comunicat.

Liceul va rămâne închis până când specialiștii anunță că au eliminat pericolul de contaminare.

Incidentul are loc după ce o femeie și doi copii au murit la Timișoara, în decembrie, într-un bloc în care deratizarea a fost făcută cu substanțe toxice folosite în agricultură și interzise în locuințe.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: