Europa

Interviu / Tribalizarea în epoca deglobalizării. Primul pas spre următorul război

Textul de mai jos e un fragment din interviul cu Koert Debeuf, senior associate researcher la Institutul de Studii Europene de la Universitatea Liberă din… Mai mult

10.02.2019

La obiect

Coboară: Investițiile străine țin pasul cu investițiile publice. De la spectacolul legilor bugetelor, la tristețea din execuțiile bugetare

Investiţiile publice și-au menținut coborârea încă din anii crizei financiare, conform execuţiilor bugetare, chiar dacă legile bugetelor de stat din ultimii trei ani au arătat cifre în creştere.… Mai mult

10.02.2019

La obiect

Educaţia – 4 indicatori esenţiali la care stăm foarte slab

În contextul abordărilor prioritare la nivel european privind dezvoltarea sustenabilă, Eurostat a publicat un set sintetic de indicatori uniformizat ca metodologie pentru fiecare ţară, indicatori… Mai mult

10.02.2019

Interviu

România consumului văzută prin ochii unui superretailer. O viziune care ar putea deveni politici publice

Textul de mai jos e o compilație de mici fragmente din interviul pe care Iulian Stanciu – CEO al e-mag – l-a acordat pentru numărul 99… Mai mult

07.02.2019

Articole despre «deficit italia»

Planurile bugetare a 6 state din Zona Euro sunt neconforme cu Pactul de stabilitate. Italia riscă procedura deficitului excesiv

Comisia Europeană (CE) a constatat că, în cazul a cinci state membre – Belgia, Franța, Portugalia, Slovenia și Spania, „proiectele de planuri bugetare prezintă un… Mai mult

21.11.2018

Comisia Europeană: Procedura de deficit excesiv împotriva Italiei ar fi justificată

Proiectul de buget al Italiei pe 2019 deviază „semnificativ” de la angajamente şi declanşarea procedurii de deficit excesiv „ar fi justificată”, potrivit lui Valdis Dombrovskis,… Mai mult

16.11.2018

Eurogrup continuă presiunile asupra Italiei pentru revizuirea proiectului de buget 2019

Miniştrii de finanţe din ţările Zonei Euro (Eurogrup) au cerut Italiei încăodată să-şi revizuiască bugetul pe 2019, pentru a evita creşterea datoriei publice, potrivit comunicatului… Mai mult

06.11.2018

Deficitul bugetar italian – Piețele fac demonstrația că îngrijorările UE sunt întemeiate

Marii investitori globali spun deja guvernului italian că ei nu cred că acesta va putea suporta, așa cum și-a propus, creșterea costului împrumuturilor suverane ale țării. Cauza… Mai mult

18.10.2018

”Too big to be saved”: Implicațiile „rebeliunii” Romei față de Bruxelles

Retorica populistă și antieuropeană cu care guvernul italian își negociază deficitul bugetar cu Comisia Europeană (CE) riscă să pună moneda unică, ca și stabilitatea politică… Mai mult

08.10.2018

Stiri

Ministerul Educației ia la verificat toate școlile postliceale sanitare din țară

Vladimir Ionescu

Toate şcolile postliceale sanitare din ţară vor face obiectul unor ample verificări, a anunţat vineri ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu. Inspecţiile vin după ce ministerul ar fi… Mai mult

Stiri

Sute de magistrați au protestat vineri în maimulte județe împotriva noilor Ordonanțe din Justiție. Protestele vor continua și în zilele următoare

Vladimir Ionescu

Peste 200 de magistraţi au protestat, vineri, pe scările Palatului de Justiție din Capitală, nemulţumiţi de ordonanţa de urgenţă a Guvernului care modifică legile Justiţiei. Protestul… Mai mult

Stiri

Reacții politice la protestul magistraților / Călin Popescu Tăriceanu îi critică dur, Kelemen Hunor dezaprobă OUG pentru Justiție. Președintele cere UDMR să apere democrația

Vladimir Ionescu

Pe măsură ce protestele magistraților nemulțumiți de OUG 7 se extind, apar și reacțiile politice. Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat vineri că magistrații care… Mai mult

Stiri

Secția pentru magistrați a obținut de la DNA copia Dosarului Tel Drum

Vladimir Ionescu

O copie a dosarului mare Tel Drum, cel în care este urmărit penal și Liviu Dragnea, a ajuns deja la Secția specială pentru investigarea magistraților,… Mai mult

Stiri

ANRE are probleme să respecte plafonarea prețurilor la electricitate decisă de Guvern

Adrian N Ionescu

Autoritatea de Reglementare în Energie (ANRE) este pe cale să aprobe prețuri reglementate la energie electrică, valabile de la 1 martie, în cel mai bun… Mai mult

Stiri

Consiliul Concurenţei a avizat achiziţia de către ENGIE România acţiunilor Wirom deţinute de Gazprom

Adrian N Ionescu

ENGIE România devine acţionarul unic al distribuitorului de gaze naturale Wirom, după ce Consiliul concurenţei a avizat achiziţia pachetului de acţiuni de 48,85% deținute de… Mai mult

Stiri

Grupul Telekom, la care statul deține 45,9% din acțiuni, ar putea să nu participe la licitațiile 5G. Guvernul speră să obțină 2,1 miliarde de lei pentru acest licențe

Alexandra Pele

Grupul Telekom România, la care statul este acționar minoritar controlând un pachet de 45,9%, ar putea alege să nu participe la licitația 5G din acest… Mai mult