cursdeguvernare

joi

3 octombrie, 2024

logo-conferinte-curs-de-guvernare

Rishi Sunak demisionează din fruntea Partidului Conservator şi îşi cere scuze pentru pierderea alegerilor

5 iulie, 2024

Premierul britanic Rishi Sunak şi-a anunţat vineri demisia din funcţia de lider al Partidului Conservator, în urma înfrângerii categorice suferite în alegerile legislative desfăşurate joi. Potrivit The Guardian, el mai rămâne lider al conservatorilor până la desemnarea unui succesor.

„Îmi pare rău”, a spus Rishi Sunak într-un discurs rostit vineri înainte de a părăsi Downing Street 10, la o zi după victoria zdrobitoare a laburiştilor în alegerile generale.

În discursul rostit în faţa Downing Street 10, sub privirille soţiei sale, care a stat în spatele lui, Rishi Sunak şi-a cerut scuze pentru pierderea alegerilor. „În curând mă voi întâlni cu Majestatea Sa Regele pentru a-mi prezenta demisia din funcţia de prim-ministru al ţării.


Aş dori să spun, în primul rând, că îmi pare rău. Mi-am dat toată silinţa pentru această funcţie, dar aţi trimis un semnal clar că guvernul Regatului Unit trebuie să se schimbe şi că judecata dumneavoastră este singura care contează.

V-am auzit furia, dezamăgirea. Şi îmi asum responsabilitatea pentru această pierdere”, a declarat el adresându-se naţiunii.

Imediat după discurs, Rishi Sunak a plecat la Palatul Buckingham. unde a fost primit de secretarul Regelui, Sir Clive Alderton. După prezentarea demisiei, la palat va sosi Keir Starmer, căruia i se va încredința sarcina de a fosrma noul guvern.

(Citește și: ”Alegeri Marea Britanie / Victorie zdrobitoare a laburiștilor, conservatorii au cel mai slab rezultat de la începutul secolului XX”)

***


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: