Cum ar arăta PIB și bugetele dacă românii din străinătate ar munci în țară

Ponderea românilor cu domiciliul în țară dar cu reședința obișnuită în străinătate a crescut de la circa 5% în anul 2002 până la aproximativ 10% în prezent.

Datele INS arată un număr de 1,06 milioane emigranți în urmă cu 13 ani și 2,38 milioane emigranți români la începutul lui 2015. Pragul de 2 milioane a fost depășit în 2009, în timp ce populația rezidentă a României a scăzut sub 20 de milioane în 2013.

Semnificativă legătura între stabilizarea de scurtă durată a numărului de persoane domiciliate în România (2007 – 2009) și ciclul de opt ani de creștere economică neîntreruptă, după care s-a reluat trendul de scădere a populației totale.

Ne confruntăm, astfel, cu un cerc vicios: populația scade pentru că economia nu performează iar economia nu performează pentru că populația scade.

Saltul major în numărul celor care au plecat din țară în căutare de lucru s-a produs în anul aderării la Uniunea Europeană, 2007. Atunci, populația rezidentă a scăzut brusc cu aproape o jumătate de milion de persoane, în timp ce numărul emigranților a crescut într-un număr similar. Din 2011 încoace, plecările au continuat să crească lent, cu tendința de a se plafona undeva sub 2,5 milioane persoane.

Simplificat, de la 95% cetățeni români în țară și 5% în străinătate ( fără cei care au plecat definitiv și și-au schimbat domiciliul în țara în care s-au dus) am ajuns la mai puțin de 90% cetățeni români în țară și ceva mai mult de 10% în străinătate. Paradoxal, pe această cale s-a ajuns la creșterea PIB pe locuitor în criză cu aproximativ 5% nu prin creșterea PIB real ( aproape același în 2014 ca și în 2008) ci prin scăderea numărului de rezidenți la care se face raportarea.

Consecințele: pe bugete, pe dezvoltare, pe PIB-ul potențial

Una peste alta, din moment ce aproape toți cei care au ales să părăsească temporar țara au făcut-o în căutare de lucru, rezultă că avem un raport de 2 la 1 între forța de muncă din țară și cea care lucrează în beneficiul altor bugete, în afară.

Regula de trei simplă ne spune că, la actualul nivel de impozitare și de colectare a impozitelor, dacă am fi avut locuri de muncă suficiente și decente în țară, am fi obținut la buget venituri nu de 30% din PIB ci de 45% din PIB, adică media UE.

De asemeni, bugetul asigurărilor sociale nu ar mai fi acoperit doar în proporție de 65% din sumele colectate din impozitarea salariilor, ci 100% și nu am mai avea o mare problemă cu deficitul cronic al sistemului de pensii.

Cu alte cuvinte, incapacitatea de a asigura locuri de muncă pe plan intern generează integral lipsa de venituri care afectează calitatea serviciilor sociale:

• – am ajunge la alocări de 6% din PIB pentru învățământ ( în loc de 4% din PIB – de observat cum se tot repetă proporția de două treimi)
• – am ajunge la alocări de 7% pentru sănătate.

Mai mult, cifrele oferite de Comisia Naţională de Prognoză în Programul de Convergență 2015 – 2018, prezentat in extenso pe site-ul Ministerului Finanțelor, arată că factorul uman a fost de natură să diminueze PIB potențial (cel care poate fi obținut fără a produce dezechilibre macroeconomice) în anul 2014.

Numărul relativ redus al celor care lucrează în țară va continua să determine o contribuție extrem de redusă a factorului muncă la creșterea economică ( estimarea este de 12% pentru anul 2018) , fapt de natură să blocheze apropierea rapidă a nivelului de trai de media UE.

Cu circa 3% creștere sustenabilă a unui PIB cam la jumătate din necesar și la o prognoză de creștere de 1,5% – 1,6% pentru UE, nu putem decât să batem pasul pe loc sau să ne dezechilibrăm în încercarea de a forța creșterea.

CASETA

Numărul populației rezidente (stabile) – calculat conform metodologiei și reglementarilor internaționale în domeniu – cuprinde totalitatea persoanelor care au reședința obișnuită în România, pentru o perioada de cel puțin 12 luni.

Numărul emigranților reprezintă numarul persoanelor care au emigrat din România, respectiv și-au stabilit reședința obișnuită în străinătate pentru o perioadă de cel puțin 12 luni.

Populaţia după domiciliu reprezintă numărul persoanelor cu domiciliul pe teritoriul României.