Una din intrebarile pe care un sociolog sau un istoric modern le-ar putea pune ar fi: daca Romania, cu istoria ei zbuciumata si cu o societatea eterogena cu mari distante in gandirea colectiva, poate evolua intr-o democratie tipic occidentala. Raspunsul normal ar trebuie sa fie afirmativ. Cred ca sunt putini romani care si-ar dori ALT regim politic. Aceasta este teoria. In practica lucrurile difera si difera dramatic. Democratia vazuta la Bucuresti difera de cea vazuta de Romania “profunda,” in satele si oraselele de provincie ale Romaniei, unde primarul, popa, seful de post si bogatul statului sunt guvernantii adevarati ai locului.
Nu sunt un mare adept al istoriei profesate de Nicolae Iorga, bineinteles recunoscand rolul lui de patriarh al culturii române si totusi în istoria scrisa de Iorga, mai mult romantica decat factuala, gasim (in cele zece volume ale “Istoriei românilor”) cam 200-300 de cazuri care pot fi considerate arhaic hiclenie sau turcizat hainlâc, pe limba noastra cea de toate zilele – tradare. Personal am reusit sa numar aproape dublu. Bineinteles tradarile mentionate se refera la tradarile politice si nu au nimic in comun cu tradarile aproape zilnice pe care le simtim cu totii in vietile noastre cotidiene. De cele mai multe ori aceste “hiclenii” sunt de ordin minor, tradari in asteptari sau in fapte, toate sunt durereroase chiar daca credem de fiecare data ca ne-am imunizat. Durerea sufletului nu cunoaste “doftoreala”.
Intrigile, comploturile, alianţele contra lui Vodă, ca şi trădarea făţişă la vreme de război cădeau toate sub incidenţa hicleniei. Hiclenia se pedepsea cu moartea, mai rar cu surghiunul şi întotdeauna cu exproprierea, în ciuda faptului că nici pravilele şi nici obiceiul pământului nu prevedeau că pentru vina cuiva ar răspunde penal membrii familiei vinovatului. Acuzaţia de hiclenie era ca o pecete pe toţi membrii masculini ai familiei pentru mai multe generaţii, mai ales atunci când ea se referea la un furt din veniturile domneşti. Numai pentru perioada 1430-1600, a fost un număr de 112 stăpâniri funciare confiscate de domnii Ţării Româneşti pentru hiclenie.
In Moldova, au fost putin mai multe, 135. Vedeti voi ce eficiente erau comisiile ANI pe acele timpuri.
O mica incursiune in istoria Romaniei ne dezvaluie adevaruri ascunse de istoriografia nationalista a secolului al XIX-lea sau de cea comunista a secolului al XX-lea. Suntem mandri ca Romania nu a fost niciodata paşalâc otoman si ca de fapt am doar am plătit tribut Sublimei Porţi, mandrie justificata in unele perioade si inutila insa majoritatea timpului. Istoriografia otomana ne dezvaluie imposibilitatea lor de a-si incasa tributul, care era strans si delapidat aproape total in drumul spre Stambul . Nesupunerea principilor pământeni si pactizarea cu Imperiul Rus sau cel al Habsburgilor nu au fost atat de suparatoare pe cat au fost intrigile si pârele infinite ale boierilor pământeni, care supralicitau birul pentru asigurarea influentei si promovarea intereselor mai intotdeauna antinationale.
Guvernarea fanariota a fost rezultatul tradarilor boierilor locali si nu o idee pe care turcii au nascocit-o de “florile marului”, ci pur si simplu un “antidot” la tradarile boierilor pământeni care se tradau intre ei, tradau poporul si pana la urma isi schimbau si stapanii “sponsori.”
Au fost fanariotii atat de rai? In nici un caz. O mare parte din ei au avut un rol benefic in modernizarea principatelor; Constantin Mavrocordat a abolit iobăgia în 1746 în Muntenia şi în 1749 în Moldova; Alexandru Ipsilanti a încercat să reformeze legislaţia şi să introducă salarizarea funcţionarilor publici, într-un efort de stopare a folosirii din fondurile publice a unor sume exagerate pentru întreţinerea administratorilor – greci sau pământeni – în condiţiile în care, în acea perioadă, se ajunsese să fie mai profitabil să deţii o funcţie oarecare decât să ai moşii.
Întroducerea codului de legi relativ modern al lui Ipsilanti, Pravilniceasca condică a fost primită cu rezistenţă îndârjită de boieri. Încercările de reformă ale domnitorilor se loveau de cele mai multe ori de coruptia generalizata si de interesele de grup ale boierilor din Divan. Documentele timpului arată că în jur de 80% dintre cei care ocupau un loc în Divan erau membri ai familiilor vechi boiereşti româneşti. Boierii locali încercau să păstreze neschimbate orânduielile economice şi sociale vechi, care le erau favorabile, împotrivindu-se unor reforme precum cea a lui Alexandru Ipsilanti sau al lui Constantin Mavrocordat, făcând în plus presiuni pentru diferite scutiri de taxe şi impozite.
Majoritatea politicienilor de ieri, azi si din totdeauna, si-au facut profesie de credinta prin tradarile lor.Intre ei, toti pe noi si de multe ori si interesele natiunii din care face parte si a statului in care traiesc. La nivel personal asteptarile noastre zilnice sunt tradate cu o nonsalanţa dureroasa. Sunt tradarile astea hiclenii? Si cine nu ne-ar trada decat cei apropiati sau cei in care am avut incredere perioade indelungate, mai mult sau mai putin. Consecinta principala al tradarilor a fost si este neincrederea, suspiciunea si pana la urma ce urmeaza, un nihilism aproape total fata de institutii si de oameni.
Din nefericire, neincrederea genereaza ca individualul din noi nu poate concepe o supravietuire comuna si tendinta de a aranja “evadarea personala”. Individul din noi incearca sa se modeleze in felul in care poate sa-si “aranjeze treburile.” Restul le stim cu totii, reguli exista pentru a fi ocolite. O recunoastem, ne plangem, injuram, ne blestemam soarta sau poporul din care facem parte. Problema este ca poporul asta suntem NOI!
Am incercat acest mic demers istoric de sfarsit de saptamana pentru a arata cat de putin s-au schimbat lucrurile in profunzimea lor. Interesele de grup sau, daca doriti, modernele grupuri de interese difera profund de cele de atunci? Este atat de diferit divanul lui Alexandru Ipsilanti de parlamentul zilelor noaste? Probabil ca da, dar nu in profunzimile gandirii acestor parlamentari.
Avem noi nevoie de Fanar pentru a progresa? A devenit Uniunea Europeana un Fanar modern ? Multe intrebari, putine raspunsuri. Ganditi-va si voi la boierii contemporani si dârzenia cu care-si apara interesele de casta. Raspunsurile voastre vor fi la fel de bune ca si al meu.
Theophyle
