Tu cît de departe ești, o strǎlucitorule, de ea?

Una din dificultǎțile în științele sociale o reprezintǎ cuantificarea fenomenelor sociale, a transpunerii lor în cifre, într-o mapare cantitativǎ a caracteristicilor și relațiilor.

Nu vreau sǎ vǎ împui capul cu teorie, cu dificultatea urcǎrii pe scara nivelelor de mǎsurare, din ce în ce mai exact, de la variabilele categoriale la cele ordinale și, în cele din urmǎ, reginele și prea-exactele și prea-matematicele de ele, la variabilele metrice.

E suficient sǎ știți cǎ de multe ori e greu sǎ cuantifici în științele sociale, acest erszatz de științǎ, aceastǎ mockery de care se rîd toate științele exacte, pentru cǎ îți lipsește unitatea de mǎsurǎ a fenomenului respectiv, a intensitǎții, a cantitǎții analizate.

Uneori e simplu. Ce salariu ai? Se mǎsoarǎ în bani. Foarte cuantificabil. Putem face împǎrțiri, înmulțiri, operații matematice, medii, abateri standard, ce vrea mușchii creierului Dvs. matematic și comparativ și rece și care nu știe gramaticǎ și acordul subiectului cu predicatul, cǎ nu are nevoie, el vrea doar bani și cifre, cît mai multe cifre.

Cît consumǎ mașina ta? Se mǎsoarǎ în litri pe suta de kilometri. La fel: avem cu ce, mǎ, avem cu ce. Cîte voturi a obținut partidul X? Avem și aici unitate de mǎsurǎ: votantul. Sǎ curgǎ socotelile, sǎ spumege integrala în cupe!

Alteori, însǎ, sînt atribute care nu pot așa ușor fi surprinse în insectarul matematicii. Cît de fericit ești? Foarte fericit. Destul de fericit. Destul de nefericit. Foarte nefericit. Dar stai așa cǎ nu-i chiar așa. Oare distanțele între cele patru valori sînt egale? De la foarte nefericit la destul de nefericit e aceeași prǎpastie ca de la destul de nefericit la destul de fericit?

Intuitiv, rǎspunsul științific este “nnnț”. Nu pușcǎ. N-avem fericion, cuanta de fericire, care sǎ spunǎ ca la cîntar: “Dumneata azi cîntǎrești doar 134 de fericioni, ar trebui sǎ te uiți la un film cu Chaplin și sǎ bei un pahar de șampanie”.

Asta e ca în bancul cu milițienii: care e unitatea de mǎsurǎ a inteligenței? Simplu: țianul. În cazul fericirii, ne lipsește țianul, doar de milițieni nu ducem lipsǎ. Așijderea și în cazul mǎsurǎrii prestigiului, sau stînjenelii, sau inadecvǎrii publice, sau influenței sociale, sau inventivitǎții, calitǎții vieții, adecvǎrii, furiei, fericirii, urii, coeziunii sociale.

Sînt multe, prea multe caracteristici sociale unde bîjbîim, cǎ n-avem unitate de mǎsurǎ bine definitǎ. Și atunci facem și noi ce putem, ca niște bieți sociologi de care rîd toți fizicienii și chimiștii și cantitativiștii acestei lumi triste, pline de cifre și de operații matematice.

Dar repet: nu vreau sǎ vǎ fac capul calendar (deși vi l-am fǎcut deja, sînteți varzǎ, mǎ și mir cum de-ați supraviețuit pînǎ la paragraful ǎsta dacǎ nu aveți mǎcar licența în sociologie). De fapt, despre ce vreau eu sǎ vǎ vorbesc acum este un subiect muuult mai important și mai foarte intens, de tip “Stejar extremǎ urgențǎ”.

Români, opriți-vǎ din treabǎ, ciuliți urechile, friends, Romans, citizens, lend me your ears: I have come not to preach you sociology, but to praise Monica Tatoiu.

Ups. Am zis-o. Am comis-o. Monica Tatoiu. Dumnezeule! Ce m-a apucat? Cum de mǎ împușc în asemenea hal în picior în fața domniilor voastre? De la Michael Jackson încoace nu a mai existat personaj atît de ubicuu și de detestat de intelighenția pǎșunilor noastre carpato-danubiano-pontice. Și acum, cǎ bietul Mișel a murit prin deces, ne-a rǎmas doar Monica Tatoiu pe cap. Iar eu taman de dînsa m-apuc sǎ vǎ vorbesc, dupǎ ce deja v-am enervat cu prea multǎ matematicǎ și metodologie și teorie ruptǎ de realitae.

Ce-i de fǎcut, tovarǎși? ar întreba înțeleptul conducǎtor înainte sǎ dea drumul la haita de tancuri din dotare, sǎ disciplineze subiecții studiului sociologic.

Pǎi ce-i de fǎcut? Pǎi simplu. Pǎi dacǎ tot e dînsa mai ubicuǎ decît Budha în ploaie, cu cele 10 mii de umbreluțe ale sale pe care politicos le folosea pe toate în același timp, pǎi mǎcar s-o punem la treabǎ, sǎ fie și ea utilǎ societǎții cu ceva, cǎ momentan prea e detrimentalǎ, prea ne scoate din sǎrite cu prezența ei la toate televiziunile, pe toate canalele, de ne crește colesterolul și ne ia de inimǎ și de cap și facem preinfarct și apoplexie și icter negru și uite așa mǎrim presiunea asupra cheltuielilor în sistemul public de sǎnǎtate. Și evident cǎ Monica Tatoiu e de vinǎ și pentru dezechilibrul bugetului de sǎnǎtate din România.

În mod paradoxal, o putem pune pe Monica Tatoiu la treabǎ sǎ obținem o mǎsurǎ cantitativǎ a apropierii oamenilor de vîrful ipocriziei spațiului public, al politicii, al formatorilor de opinie, al mass media, al mestecatului rumeguș și fǎțǎrniciei și bicisniciei și jenibilitǎții. Sǎ-i spunem, ca în matematicǎ, spațiul jenibilitǎții “de mǎsurǎ Tatoiu”, la fel cum existǎ spații matematice “de mǎsurǎ Lebesque”, “de mǎsurǎ Kolmogorov” sau “de mǎsurǎ Riemann”.

Aceastǎ mǎsurǎ va fi una inversǎ: cu cît prezinți o valoare mai micǎ, cu atît ești mai neprihǎnit, mai puriu, mai curat, naiv, virgin și mai apt pentru o viațǎ autenticǎ, simplǎ, curatǎ, luminoasǎ, într-adevǎr anonimǎ dar cu siguranțǎ binecuvîntatǎ, neîntinatǎ de bicisnicia spațiului mediatic din RIR (Republica Istericǎ România).

Dimpotrivǎ, cu cît prezinți o valoare mai mare, cu atît ești mai varzǎ, mai șopîrlian și mai șerpilifer și mai carditor și mai meșter întru vorbe goale care sǎ fraiereascǎ fraierii, întru ocuparea agendei publice cu zbîrnit sonor inutil, cu arțag și emfazǎ și pompǎ și pseudo-pricepere. Sfertodocții care se pricep la toate și care ne vorbesc despre toate, cǎ le știu ei pe toate.

Cum cuantificǎm? Simplu. Ne folosim de douǎ lucruri în operaționalizarea noastrǎ. Pe de o parte, facem o analogie cu modelul teoretic al celor șase grade de separație propus inițial de Frigyes Karinthy și care acum are mulți adepți în studiul spațiului virtual. Pe de altǎ parte, profitǎm de cvasi-ubicuitatea prezenței noastre pe Facebook, acest monstru de relaționare socialǎ, mǎcar la nivel virtual, dacǎ nu și altminteri.

Drept pentru care ne ducem frumos pe Facebook, pentru cǎ una din axiomele geometriei sociale din RIR este cǎ toți avem cont pe Facebook, cu excepția celor care nu au încǎ așa ceva, dar vor avea de mîine încolo, hai cel mult de poimîine. Deschidem pagina de Facebook, ne abținem sǎ interacționǎm altminteri, tastǎm frumos în spațiul de Search cuvîntul magic “Monica Tatoiu”, facem click pe rezultatul cǎutǎrii (atenție! evitǎm pagina de persoanǎ publicǎ, aia cu “Like”, și alegem varianta “pe persoanǎ fizicǎ”, aia cu “Add Friend”) și ne minunǎm de ce vedem.

Pǎi ce sǎ vedem? Noi acolo o vedem pe Monica Tatoiu. Yuk. Cîîîîh! Aspru! Gata, scuturați din cap, reveniți-vǎ, luați eventual cu oțet, sǎ vǎ treacǎ trauma, și concentrați-vǎ pe ce vǎ spun eu aici. Ignorați poza, încercați sǎ nu vǎ uitați în ochii ei, sǎ nu vǎ deochiați, practicați un comportament de evitare specific animalelor sǎlbatice, copiilor, nebunilor, boxeurilor groggy și elevilor scoși la tablǎ, uitați-vǎ într-o parte, nu la ea, ci în colțul din dreapta sus.

Ce vedem noi acolo? Noi acolo vedem o frazǎ, alǎturi de niște poze. “You and Monica”, și mai jos, sub poze, “x friends”.

Gata! Asta este! Tocmai ați obținut cantitatea de nașpa public social cu care sînteți asociat! Tocmai aveți mǎsurarea cea mai recentǎ a jeniometrului “de mǎsurǎ Tatoiu”.

Cu cît e cifra mai mare, cu atît sînteți mai plini de cuante de jenǎ, de bad social vibes, de karma negativǎ, cu atît sînteți mai aproape de miezul întunericului public din România, the heart of darkness, the horror, the horror! Vai de capul vostru, trebuie sǎ faceți ceva, e nasol, mai rǎu decît dacǎ ați avea colesterol.

Din contrǎ, dacǎ aveți o cifrǎ micǎ, de preferințǎ zero, hai, treacǎ-meargǎ și un 1 sau un 2, atunci e bine, puteți rǎsufla ușurați, sînteți niște ființe decente, soți harnici, mame iubitoare, cetǎțeni responsabili, oameni limpezi la cap, puteți sǎ dormiți liniștiți noaptea, sfîrșitul lumii și trîmbițele Apocalipsei vǎ vor provoca fiori plǎcuți, nu ca la nașparliferii ǎia de pǎcǎtoși care deja se zvîrcolesc de pe acum în așteptarea prea-fericitului moment.

Eu, de exemplu, stau rǎu de tot în aceastǎ privințǎ. Nu sînt prieten pe FB cu dînsa, Doamne ferește! încǎ nu am ajuns chiar într-un asemenea hal, însǎ prezint o cantitate nepermis de ridicatǎ, de 26, atenție, pe litere, douǎzeci și șase! de MT în sînge.

Mamǎ mamǎ, în ce hal sînt! Ar trebui sǎ mi se ridice permisul de circulație pe Internet! Ar trebui sǎ fiu amendat, ar trebui sǎ-mi pîlpîie contul de Facebook roșu-roz-verde-albastru-violet-roșu din nou, ca la alarmele atomice. Damn it! Mai bine aveam colesterol, mai bine stǎteam prost cu trigliceridele, cu presiunea arterialǎ. Deci din acest punct de vedere sînt varzǎ, sînt iremediabil compromis. Ce caut eu în viața mea? Pǎrinții mei or fi știind în ce hal am ajuns de cînd am venit în cloaca asta de depravare numitǎ București?

Așa încît n-am ce face și mǎ cǎiesc și îmi torn cenușǎ în cap și declar: în nemernicia mea, ca un cîine turbat, am ajuns în asemenea hal, sînt într-atît de decǎzut social încît 26 din prietenii mei virtuali sînt prieteni direcți cu Monica Tatoiu. Doamne Dumnezeule! Mǎ trece cu fiori! Promit sǎ fac totul, tovarǎși, sǎ-mi remediez aceaastǎ deficiențǎ social-valoricǎ, sǎ-mi scad concentrația de MT din FB și sǎ-mi cresc concentrația de alcool în sînge, sǎ beau, sǎ uit, sǎ nu-mi mai pese.

Dar voi, strǎlucitorilor? Voi ce concentrație de MT în sînge aveți? Și cum de suportați asta? Ce-i de fǎcut? Ce-i de fǎcut, mǎi oameni buni? De ce? De ce?…