Corneliu Vadim Tudor, fondatorul PRM, a murit
Corneliu Vadim Tudor a murit, luni, în Centrul Clinic de Urgenţă de Boli Cardiovasculare al Armatei, unde a fost dus luni dimineața, după ce a

Curtea de Apel Bucureşti (CAB), a decis miercuri, definitiv, că Mircea Diaconu şi Corneliu Vadim Tudor pot participa la alegerile pentru Parlamentul European. Instanţa CAB
Lideri PRM din teritoriu susțin că l-au exclus din partid pe președintele și fondatorul formațiunii politice, europarlamentarul Corneliu Vadim Tudor, la o reuniune care a
România mai ajunge o dată în presa europeană cu un eurodeputat implicat într-o controversă legată de bani, prin cazul liderului PRM Corneliu Vadim Tudor, relatat
Hai să nu ne pierdem în eufemisme. Marţi, 4 ianuarie 2011, puleţii cu pulan la brâu şi caschetă pe cap, aflaţi în misiune la punerea în aplicare a unei hotărâri a Justiţiei, au asistat, fără să aplice legea, la insultarea şi agresarea nu unei plăpânde femei, ci a executorului judecătoresc Paula Daniela Somaldoc.