tokyo

Jocurile Olimpice de la Tokyo (23 iulie – 8 august) ar putea avea loc cu porţile închise, a declarat vineri pentru AFP conducătoarea comitetului de organizare japonez, Seiko Hashimoto, cu mai puţin de trei luni înaintea startului evenimentului,...
30 aprilie, 2021
Jocurile Olimpice de la Tokyo vor fi organizate fără spectatori veniţi din străinătate, a anunțat premierul japonez Yoshihide Suga, duminică, potrivit The Guardian. “Vom transmite lumii întregi un mesaj de curaj şi speranţă din Japonia”, a precizat premierul....
21 martie, 2021
Miniştrii de finanţe şi guvernatorii băncilor centrale din întreaga lume, reuniţi la Tokio în cadrul adunării anuale a Fondului Monetar Internaţional, au adoptat sâmbătă o listă de politici menită a rezolva criza datoriilor din Europa şi Statele Unite...
14 octombrie, 2012
Banca centrală a Statelor Unite ale Americii, Fed, a anunţat marţi că-şi va menţine rata dobânzii aproape de zero „cel puţin până la jumătatea anului 2013” şi că vizează o serie de noi măsuri pentru relansarea economiei, transmit...
10 august, 2011
Executivul României trimite un ajutor umanitar în Japonia constând în apă plată în valoare de până la 50.000 de lei, dar pentru cheltuielile cu transportul s-au alocat de peste 7 ori mai mulţi bani, potrivit unei hotărâri de...
16 iunie, 2011

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: