miercuri

8 mai, 2024

subordine

Guvernul si-a îmbogățit structura cu două noi ”Departamente” care, potrivit documentelor oficiale, au atribuțiile și funcționează exact ca două ministere. Cele două Departamente au și fost scoase, oficial, în ultimele săptămâni, din structura de funcționare a Ministerului Economiei,...
18 iulie, 2013
Printr-o Ordonanță de urgență adoptată în ședința de guvern de sâmbătă, premierul Victor Ponta și-a trecut în subordine – prin intermediul SGG (Secretariatul General al Guvernului) mai multe structuri guvernamentale, multe din acestea fiind, până acum, în subordinea...
23 decembrie, 2012
Premierul Victor Ponta a anunțat, miercuri, înainte de ședința de guvern, că Metrorex va fi trecută de la Ministerul Transporturilor în subordinea Primăriei Capitalei. „În Guvern o să adoptăm în perioada imediat următoare câteva măsuri pe care demult...
5 septembrie, 2012
„Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România «Elie Wiesel» este instituţie publică cu personalitate juridică, coordonată de primul-ministru, prin Cancelaria primului-ministru”, se arată în hotărârea de modificare şi completare a HG 902/2005 privind înfiinţarea Institutului, citată de MEDIAFAX....
30 august, 2012
Președintele Institutului Cultural Român (ICR), Horia Roman Patapievici a anunțat marți că întreaga conducere a Institutului va demisiona, cel mai probabil joi, după ce vor asigura formalitățile de predare a gestiunii. ”Nimeni din afară, în afară de partenerii...
31 iulie, 2012

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: