rata inflatiei

Indicele prețurilor de consum (IPC) a crescut până la 5,1% în august, după ce scăzuse în iulie până la 4,56%, de la 5,41% în iunie, potrivit datelor publicate de Insitutul Naţional de Statistică (INS). Tendinţa de scădere a...
11 septembrie, 2018
Rata anuală a inflaţiei a scăzut până la 4,56% în luna iulie, de la 5,4% în iunie și de la 5,41% în mai, potrivit unui raport al Institutul Naţional de Statistică (INS), emis vineri. Datele INS susțin evaluarea...
10 august, 2018
Indicele preţurilor de consum a urcat în luna februarie până la o rată anuală de 4,72%, cel mai înalt nivel din iunie 2013, când a fost 5,37%. Inflația este în creștere și față de ianuarie 2017, când ajunsese...
13 martie, 2018
Rata anuală a inflației a crescut cu 0,85% în iunie 2017 față de iunie 2016, potrivit indicelui preţurilor de consum (IPC) anunțat marți de Institutul Național de Statistică (INS). Mărfurile alimentare s-au scumpit cu 2,83%, cele nealimentare cu...
11 iulie, 2017
Valurile create de disputa politică au acoperit asperităţile economice ce se conturează tot mai clar la orizont şi care au ajuns la scadenţa schimbării radicale de trend. Astfel, estimarea făcută de specialiştii BNR vede o creştere a ratei...
28 iunie, 2017
Preţurile de consum au crescut cu 0,2% în luna martie 2017 comparativ cu luna martie 2016, ca rezultat al scumpirii mărfurilor alimentare cu 1,67%, respectiv al ieftinirii mărfurilor nealimentare cu 0,25% şi a serviciilor cu 1,39%, potrivit datelor...
11 aprilie, 2017
Inflația anualizată în zona euro a fost de 0,7% în februarie, în scădere de la 0,8% în ianuarie 2014. Rata lunară a inflației a fost de 0,3% în februarie 2014. În Uniunea Europeană (UE28) inflația anualizată a fost...
17 martie, 2014
Carburanții ar putea să se scumpească de la începutul anului viitor cu 0,8 lei/ litru, indiferent de tipul de carburant pentru că pentru toate tipurile de carburant accizele au crescut cu aceeași sumă, 70 de euro/1000 l: Benzina...
12 noiembrie, 2013
Guvernul vrea să plătească eşalonat, până în anul 2014, şi drepturile câştigate în instanţă de bugetari după data de 31 decembrie 2010, potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă iniţiat de Ministerul Finanţelor Publice. Aceste obligaţii ale statului...
23 mai, 2011
In trimestrul patru al acestui an vom începe să resimţim presiunea plăţilor externe. Şi peste 40% din datoria pe termen mediu a României este scadentă până la finele lui octombrie 2012. Evident, nu vor exista bani pentru plăţi...
10 aprilie, 2011

Ieşim din recesiune: începe greul. 2012 – Alegeri cu datorii. Cu plăţi de datorii

In trimestrul patru al acestui an vom începe să resimţim presiunea plăţilor externe. Şi peste 40% din datoria pe termen mediu a României este scadentă până la finele lui octombrie 2012. Evident, nu vor exista bani pentru plăţi de o asemenea amploare din încasările bugetare, ceea ce va impune contractarea unor noi împrumuturi.
Miza majoră este reducerea inflaţiei în trimestrul al treilea 2011, undeva de la 7% spre 4%.

Ieşim din recesiune: începe greul. 2012 – Alegeri cu datorii. Cu plăţi de datorii

In trimestrul patru al acestui an vom începe să resimţim presiunea plăţilor externe. Şi peste 40% din datoria pe termen mediu a României este scadentă până la finele lui octombrie 2012. Evident, nu vor exista bani pentru plăţi de o asemenea amploare din încasările bugetare, ceea ce va impune contractarea unor noi împrumuturi.
Miza majoră este reducerea inflaţiei în trimestrul al treilea 2011, undeva de la 7% spre 4%.

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: