Noii judecători CCR depun sâmbătă jurământul de învestitură
Cei trei noi judecători ai Curţii Constituţionale a României (CCR) depun, sâmbătă, jurământul de învestitură, în cadrul unei ceremonii găzduite de preşedintele Klaus Iohannis, la

Cele două camere ale Parlamentului au validat marți, fiecare, câte un nou judecător la Curţea Constituţională. E vorba de Bogdan Licu (susținut de PSD) şi
Biroul Executiv al Partidului Naţional Liberal a decis joi, în unanimitate, nominalizarea lui Marcel Boloş pentru funcţia de ministru al Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene.