greva generala sanatate

Federaţia Solidaritatea Sanitară consideră că forma convenită de cele două federaţii reprezentative cu Ministerul Sănătăţii în ceea ce priveşte noua lege a salarizării este „pragul minim obligatoriu de la care proiectul poate deveni acceptabil”. Rezultatul negocierilor poate duce...
3 august, 2026
Greva generală din spitalele publice continuă și vineri, au anunțat reprezentanți ai Federației Sanitas, care avertizează că ea ar putea lua amploare, în cazul în care nu le sunt acceptate modificările propuse la capitolul din proiectul salarizării care-i...
30 iulie, 2026
Greva generală va continua și miercuri în spitalele publice, a anunțat marți președintele Federației Sanitas, după discuțiile de la Ministerul Sănătății pe tema legii salarizării, proiectul ce a declanșat acest conflict de muncă. „Puține concluzii bune, foarte multe...
28 iulie, 2026
Federația sindicală a angajaților din sectorul sănătății, SANITAS, a făcut toate demersurile pentru declanșarea grevei generale, care este programată pentru data de 28 iulie. Au fost anunțate toate ITM-urile și spitalele. 489 de unități sanitare, spun cei de...
16 iulie, 2026
Consiliul Naţional SANITAS a decis declararea grevei împotriva politicilor economice şi sociale ale Guvernului, reclamând ”efectele grave” pe care măsurile de austeritate le au asupra veniturilor şi drepturilor personalului din sănătate şi asistenţă socială. Sindicaliştii anunţă grevă de...
8 iulie, 2026
Mii de medici, asistente și infirmiere au protestat luni în fața Palatului Victoria, nemulțumiți de majorările aprobate de Guvern săptămâna trecută. Ele se aplică doar salariilor de bază, nu și sporurilor sau indemnizației de hrană, fapt ce reduce...
11 martie, 2024

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: