Analiză

Deficitul comercial se adâncește spre valorile din timpul crizei: creştere cu o treime faţă de anul trecut

Deficitul comercial la nivelul lunii martie 2019 a fost de 1.232,1 milioane euro, cu circa 16% mai mare decât în aceeaşi lună a anului precedent.… Mai mult

14.05.2019

La obiect

Semne de oboseală în industrie: Ritmul comenzilor noi – la cel mai scăzut nivel din iunie 2017

Comenzile noi în industria prelucrătoare au evoluat sub potențial pentru a treia lună consecutiv, confirmând astfel slăbiciunile sectorului, altfel spus „maturitatea ciclului investițional post-criză”, potrivit… Mai mult

13.05.2019

Chestiunea

Sistemul cu 15 ani de învățământ obligatoriu: lipsesc doar infrastructura, banii de investiții și posibilitatea de-a funcționa

Potrivit reformei elaborate de ministrul Ecaterina Andronescu, românii vor fi obligați să urmeze 15 ani în sistemul de educație, trei fiind învățământ preșcolar și ceilalți… Mai mult

13.05.2019

La obiect

Inflaţia rămâne peste 4%, s-a redus drastic spaţiul pentru revenirea spre 3% pe final de an

Preţurile de consum pentru populaţie au crescut în luna aprilie 2019 cu 0,61%, valoare mai mare decât în aceeaşi lună a anului anterior (+0,54%). Astfel,… Mai mult

13.05.2019

Articole despre «frontier market»

Bucharest Stock Exchange: European record increase of reference index, old liquidity issues

The main index of the Bucharest Stock Exchange (BVB), BET, registered the second highest increase in the European Union (8.5%) in the first nine months… Mai mult

05.11.2018

Sovereign Investment Fund might postpone Romania’s transition from frontier market to emerging market status

The draft law on the establishment of the Sovereign Development and Investment Fund (FSDI) provides for its exemption from the application of the laws on… Mai mult

14.08.2017

Romania – world champion of frontier markets in 2017, by return on stock exchange investment

Evolution of BET-TR since the beginning of the year The Romanian capital market had the highest growth among all 23 countries in the portfolio of… Mai mult

31.07.2017

Upgrade in financing for Romania: Without listing Hidroelectrica, promoting Romanian capital market to emerging market status faces further waiting time

The Romanian capital market needs to meet only one more criterion, out of nine, in order to be promoted from frontier market to emerging market… Mai mult

04.02.2017

Europa

Raport: Alegerile europene se confruntă cu noi ameninţări digitale ascunse

Iulian Soare

Noi actori încearcă să profite de lipsa unui cadru legal al internetului pentru a influenţa alegerile europarlamentare și se aliază adesea cu state ostile, cum… Mai mult

Stiri

DNA: În aprilie au fost condamnaţi 69 de inculpaţi, printre care un secretar de stat, doi ofiţeri de poliţie şi un inspector antifraudă

Vladimir Ionescu

În luna aprilie au fost condamnaţi 59 de inculpaţi pentru fapte de corupţie, în urma a 20 de hotărâri judecătoreşti definitive. Între condamnați – un… Mai mult

Stiri

Alianţa USR-PLUS anunță că va avea un candidat la alegerile prezidenţiale

Vladimir Ionescu

Alianţa USR-PLUS va avea un candidat la alegerile prezidenţiale, a anunţat vineri, co-preşedintele formaţiunii, Dan Barna, la mitingul de susţinere din Bucureşti, la care a… Mai mult

Europa

Teodor Meleșcanu a promovat la New York candidatura României pentru un loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU

Iulian Soare

Ministrul de Externe Teodor Meleșcanu a promovat, la New York, candidatura României pentru un loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU, în… Mai mult

Stiri

Politico: PSD a angajat o firmă de lobby la Bruxelles pentru a-i îmbunătăți imaginea în UE

Razvan Diaconu

PSD, care a intrat în conflict în repetate rânduri cu Comisia Europeană şi familiile politice europene din cauza modificărilor aduse legilor Justiţiei, a angajat, în… Mai mult

Stiri

Fondurile Rabla pentru electrocasnice s-au epuizat în 24 de ore

Vladimir Ionescu

Cele 40 de milioane de lei oferite de Ministerul Mediului sub formă de vouchere pentru achiziţia de electrocasnice noi în schimbul celor vechi s-au epuizat… Mai mult

Stiri

Iran ameninţă SUA că poate scufunda navele trimise în Golf cu rachete sau “arme secrete”

Iulian Soare

Iranul poate să scufunde navele de război trimise de SUA în regiunea Golfului, folosind rachete şi “arme secrete”, a declarat un oficial iranian, citat de… Mai mult