joi

25 aprilie, 2024

discutie telefonica

Pentru prima dată de la începutul războiului din Ucraina, secretarul de stat american Anthony Blinken a discutat la telefon cu ministrul rus de externe, Serghei Lavrov. Convorbirea, care a avut loc vineri, a fost descrisă de oficialul american...
30 iulie, 2022
Administrația prezidenșială a anunțat joi că președintele Klaus Iohannis a avut o convorbire telefonică cu Cancelarul Republicii Federale Germania, Angela Merkel, la solicitarea acesteia. Discuția a avut loc în pregătirea reuniunii, din această seară, a membrilor Consiliului European,...
19 noiembrie, 2020
Preşedintele Klaus Iohannis a avut vineri o discuție cu Angela Merkel, la inițiativa acesteia, anunță un comunicat al Administrației prezidențiale. Comunicatul integral al Președinției: Cei doi lideri au evocat stadiul excelent al relaţiei speciale, de natură strategică, pe...
27 ianuarie, 2017
Premierul Victor Ponta a avut, marţi, o discuţie telefonică cu vice-preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joseph Biden, la iniţiativa acestuia, privind parteneriatul strategic şi sescuritatea internaţională, inclusiv situaţia din Afganistan, informează Guvernul român. “La data de 21 octombrie...
22 octombrie, 2014

Discuţie telefonică Joe Biden- Victor Ponta

Premierul Victor Ponta a avut, marţi, o discuţie telefonică cu vice-preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joseph Biden, la iniţiativa acestuia, privind parteneriatul strategic şi sescuritatea

Discuţie telefonică Joe Biden- Victor Ponta

Premierul Victor Ponta a avut, marţi, o discuţie telefonică cu vice-preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joseph Biden, la iniţiativa acestuia, privind parteneriatul strategic şi sescuritatea

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: