cursul

Cursul mediu de referință calculat de Banca Naţională a României (BNR) a ajuns la 4,6597 lei/euro, cea mai mare valoare a monedei europene faţă de leu înregistrată vreodată și cu 3% mai mare decât la începutul acestui an. Pe piaţa interbancară...
29 decembrie, 2017
Moneda naţională s-a apreciat puternic în prima parte a sesiunii interbancare, ca urmare a intervenţiei indirecte a BNR, potrivit dealerilor, astfel că rata de referinţă pentru euro a coborât luni cu 7,41 bani, la 4,5740 lei/euro, după ce...
6 august, 2012
Moneda naţională s-a depreciat după ce Curtea Constituţională a anunţat că amână până în 12 septembrie adoptarea deciziei privind referendumul de demitere a preşedintelui suspendat Traian Băsescu, iar cotaţiile au urcat peste 4,63 lei/euro, pe volume reduse, relatează...
2 august, 2012
Cei care au împrumuturi în valută ar urma să aibă mai puțin de plată în termeni reali. Insă, odată cu stabilizarea economiei românești, vor trebui să fie atenți la manifestarea presiunilor inflaționiste din zona euro. Turbulențele politice și...
7 februarie, 2011

Depreciere istorică a leului față de euro

Cursul mediu de referință calculat de Banca Naţională a României (BNR) a ajuns la 4,6597 lei/euro, cea mai mare valoare a monedei europene faţă de leu înregistrată vreodată

Raportul lui Isărescu – previziuni pe 2011

Cei care au împrumuturi în valută ar urma să aibă mai puțin de plată în termeni reali. Insă, odată cu stabilizarea economiei românești, vor trebui să fie atenți la manifestarea presiunilor inflaționiste din zona euro. Turbulențele politice și oferirea de noi beneficii electorale ar putea deteriora încrederea în România și majora marja de risc de țară inclusă la calculul ratelor.

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: