vineri

19 aprilie, 2024

articolul 7

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a respins joi un recurs al Ungariei la procedura lansată împotriva sa de eurodeputaţi pentru încălcarea valorilor comune ale UE. În septembrie 2018, cu o majoritate de două treimi din voturile...
3 iunie, 2021
Răbdarea instituțiilor europene și a statelor membre față de autoritățile de la București este pe sfârșite, iar România ar trebui să-și îndeplinească ăn cel mai scurt timp obligațiile din MCV pentru a evita intrarea în mecanismul premergător activării...
24 mai, 2019
Guvernul Bulgariei, condus de premierul Boiko Borisov (foto), a anunţat că se va opune activării Articolului 7 împotriva Ungariei, care ar conduce la suspendarea dreptului de a vota în cadrul Consiliului European, anunță Mediafax, care citează site-ul Balkan...
19 septembrie, 2018
Parlamentul European a aprobat, miercuri, o rezoluție prin care se demarează împotriva Ungariei procedura pentru declanșarea Articolului 7 al Tratatului UE împotriva Ungariei. Este așa-numita „opțiune nucleară”, iar la finalul procedurii, Budapesta ar putea rămâne fără drept de...
12 septembrie, 2018
În Parlamentul European s-a citit marți Raportul Sargentini,  în baza căruia europarlamentarii vor vota o solicitare adresată Consiliului UE de stabilire, în temeiul articolului 7 alineatul (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană, a existenței unui risc clar de încălcare gravă...
11 septembrie, 2018
Pentru cel mai mare grup politic al UE a sosit momentul adevărului – Parlamentul European votează miercuri dacă să solicite Consiliului UE declanșarea procedurilor din Articolul 7 împotriva Ungariei, decizie politică ce ar putea fi urmată de una...
9 septembrie, 2018

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: