adoptare tacita

Plenul Camerei Deputaților a luat act, marți, de îndeplinirea termenului de adoptare tacită a proiectul care desființează Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD).  Camera decizională este Senatul, unde pleacă proiectul aprobat tacit de deputați. Inițiator este Bogdan Diaconu,...
28 februarie, 2017
Senatul a adoptat tacit, miercuri, o ordonanţă de urgenţă prin care se propune, printre altele, reducerea penalităţilor pe care contribuabilii le datorează pentru plata cu întârziere a obligaţiilor fiscale. Conform Mediafax, proiectul de aprobare a Ordonanţei de urgenţă...
23 aprilie, 2014
Biroul permanent al Senatului a decis marţi ca săptămâna viitoare să se lucreze doar două zile în plen, după care această cameră a legislativului să-şi desfăşoare activitatea în teritoriu până pe 26 mai, a doua zi după alegerile...
22 aprilie, 2014
O iniţiativă legislativă a deputatului PDL Mircia Giurgiu, pentru eliminarea predării georgrafiei şi sitoriei în limba maternă, ar putea să arunce coaliţia de guvernare în aer, a declarat, marţi, pentru Mediafax, vicepremierul Marko Bela, după ce Camera Deputaţilor...
17 mai, 2011

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: