CEO-ul UniCredit, Andrea Orcel, și noul CEO al Commerzbank, Bettina Orlopp, au avut o primă rundă de discuții, în contextul în care banca italiană explorează o potențială fuziune, iar banca germană își pregătește strategia de apărare, notează jurnaliștii Reuters are au realizat cinci grafice pentru a arăta cum se diferențiază cele două bănci și cum ar putea arăta o eventuală fuziune.
Banca italiană este mai eficientă și mai profitabilă decât omoloaga sa germană, având o capitalizare de piață de peste trei ori mai mare decât cea a Commerzbank.
Un domeniu în care Commerzbank este mai puternică este ratingul său de credit. UniCredit este afectată de expunerea pe piața internă și de riscul relativ mai mare de neplată al Italiei în comparație cu cel al Germaniei.
Operațiunile UniCredit din Germania sunt reprezentate în principal de HVB, banca bavareză pe care a achiziționat-o în 2005. HVB, în graficul de mai jos, reprezintă operațiunile UniCredit în Germania.
Profiturile și răscumpărările de acțiuni ale UniCredit au determinat o creștere accentuată a prețului acțiunilor băncii italiene în ultimii doi ani. Acțiunile băncii cu sediul în Milano au depășit câștigurile băncilor europene și ale rivalei sale mai mici din Germania, Commerzbank.
Acțiunile băncii germane au crescut cu aproape 30% de când UniCredit a anunțat că își mărește participația, ceea ce a împins Commerzbank la cel mai ridicat nivel din 2011.
În ciuda câștigurilor recente, acțiunile Commerzbank au avut o evoluție dificilă în ultimii 15 ani, de la momentul în care statul german a salvat banca în timpul crizei financiare globale.
(Citește și: ”Raportul Draghi: De unde poate scoate UE 800 mld. Euro anual pentru a-și finanța redresarea competitivității și setarea pe inovație a economiilor?”)
***