cursdeguvernare

sâmbătă

5 octombrie, 2024

logo-conferinte-curs-de-guvernare

Președintele Oracle, al cincilea cel mai bogat om al planetei

13 decembrie, 2021

Cu o avere de 135,7 miliarde de dolari, preşedintele Oracle, Larry Ellison, este mai bogat decât co-fondatorii Google şi se apropie de Bill Gates, scrie CNBC citat de News.ro

Acţiunile Oracle au crescut vineri cu 16%, după rezultatele trimestriale peste aşteptări raportate de companie, ceea ce i-a adus lui Larry Ellison 16 miliarde de dolari.

Ellison, cel mai mare acţionar al Oracle, cu o participaţie de 1,14 milioane de acţiuni, are în prezent o avere de 135,7 miliarde de dolari, potrivit Forbes.


Creşterea acţiunilor Oracle, a doua ca mărime în ultimii 20 de ani, a însemnat un câştig major pentru Ellison, care a co-fondat compania în 1977.

În topul miliardarilor Forbes, Ellison a urcat pe locul al cincilea, înaintea lui Larry Page (126,3 miliarde dolari) şi Sergey Brin (12,7 miliarde dolari), co-fondatorii Google. Bill Gates, al patrulea cel mai bogat om din lume, are o avere de 139,2 miliarde de dolari.

Revenirea lui Ellison a venit ca o surpriză având în vedere că alte companii de generaţie viitoare, cum sunt Google, Amazon şi Facebook, s-au dezvoltat mult mai rapid în ultimii ani, în timp ce Oracle a consemnat creşteri procentuale de o singură cifră.

Oracle dă însă semne de accelerare a creşterii, iar ultimele previziuni ale companiei au depăşit estimările, dând investitorilor încredere că trecerea sa la servicii cloud dă rezultate.


Creşterea averii sale peste cea a fondatorilor Google este probabil o realizare plăcută pentru Ellison după ce, în aprilie, Curtea Supremă a Statelor Unite a dat câştig de cauză Google împotriva Oracle, într-un conflict de lungă durată referitor la copyright, legat de softul utilizat în sistemul de operare pentru dispozitive mobile Android.

În plus, Oracle vrea să îşi dezvolte infrastructura cloud, sector în care Google este una dintre companiile care au o cotă de piaţă mai mare.

Averea lui Ellison, în vârstă de 77 de ani, provine în mare parte din proprietatea asupra Oracle, a cărei valoare s-a apreciat în acest an cu circa 44 de miliarde de dolari, datorită unei creşteri de 59% a preţului acţiunilor companiei.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: