România – Administrație Digitală

Drumul cel mai scurt către relația normală dintre cetățean și stat

7 martie, 2021

Reducerea deficitului bugetar către ţinta de 3% din PIB s-ar putea realiza cu ajutorul digitalizării care ar permite creşterea nivelului de colectare a taxelor, a declarat sâmbătă premierul Florin Cîţu, adăugând că executivul nu intenţionează să introducă noi taxe, deoarece o astfel de măsură ar fi „sinucigaşă” şi ar omorî economia.

„Am văzut în spațiul public că se reîncălzește o ciorbă mai veche, asta cu taxele. Nu, nu introducem taxe. Să introduci taxe într-o perioadă în care economia este sub potențial este sinucigaș, îți omori economia. România are resurse de a reveni în economie, iar soluția nu este să schimbi un om sau doi. Soluția este digitalizarea, aceasta este soluția pe care am văzut-o în Uniunea Europeană, este soluția să crești colectarea pe termen lung. Putem ajunge la acel deficit de 3% printr-o strategie inteligentă, putem să ne descurcăm cu banii pe care îi avem, doar să îi administrăm mai bine”, a declarat Cîţu.

Crizele economice, atât cea din 2008 cât şi cea provocată de pandemia de coronavirus au arătat, a spus Cîţu, importanţa programelor de investiţii în economie. De asemenea, şeful Guvernului a adăugat că principala provocare a bugetului pe anul 2021 a reprezentat-o alocarea a cât mai mulţi bani pentru investiţii şi că 52% dintre finanţări vin din fonduri europene.


„Lecția pe care am învățat-o anul trecut, adică am învățat-o în 2008, dar am aplicat-o și anul trecut: cât mai multe investiții. Avem nevoie de o economie sănătoasă pentru a plăti oamenii, dar avem nevoie și de oameni sănătoși. Provocarea mare a bugetului pe 2021 a fost să alocăm cât mai mulți bani pentru investiții”, a declarat şeful Executivului.

Premierul Florin Cîţu a declarat într-o dezbatere organizată la Focşani, că doreşte ca emblema Guvernului pe care îl conduce să fie construcţia de spitale noi şi a precizat, conform Agerpres, că, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă vor fi alocate sume pentru aceste proiecte.

„Veţi vedea că resursele alocate în acest PNRR se concentrează pe proiecte de investiţii. România a rămas în urmă la investiţii în infrastructură, transport feroviar. Cred că cel mai important lucru şi sigur va rămâne emblema, eticheta, ştampila acestui guvern – dorim să construim spitale noi. Nimeni nu a mai făcut acest lucru în 30 de ani, e momentul să facem acest lucru şi veţi vedea că în acest PNRR sunt alocate sume considerabile pentru construcţia de spitale noi”, a declarat Florin Cîţu, potrivit Agerpres.

Premierul a spus că în România sunt spitale care pot fi finalizate până în 2026.


citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: